Am simțit un gol în stomac când am încercat să comand mâncare online și timpii de așteptare erau de cel puțin o săptămână pentru livrarea de alimente locale. Așteptarea pentru Amazon Prime era și mai lungă. Când vestea despre o grevă iminentă a lucrătorilor Instacart mi-a traversat feed-ul Twitter, am știut că trebuie să cer ajutor.

De-a lungul vieții mele am încercat să nu depind de nimeni pentru nimic, o lecție subtilă pe care am învățat-o de la familia mea, care prețuia independența în detrimentul nevoii. Am făcut aproape totul singur – de la călătorii până la cumpărarea unei case. Și de puținele ori când am avut nevoie de ajutor, cunoștința surpriză sau străinul a apărut și a făcut un efort suplimentar.

De data aceasta nu este diferit. Un Whole Foods din Manhattan încă mai făcea livrări în aceeași zi, așa că colegul meu a plasat o comandă pentru mine și s-a oferit să mi-o trimită cu un Uber.

O prietenă în vârstă de 70 de ani s-a oferit să doarmă pe canapeaua mea în următoarele săptămâni și să mă ajute cu copilul, dar se temea că nu știe dacă este purtătoare a virusului. În schimb, m-a sunat și i-a cântat cântece de leagăn fiului meu într-o noapte în care nu putea să doarmă și a fost o sursă de calm atunci când crizele de plâns deveneau prea puternice și rămâneam fără idei.

O altă prietenă, o altă mamă singură, mi-a oferit camera fiului ei să dorm în ea, ca să nu fiu singură. Și nenumărate jurnaliste mi-au oferit sfaturi, verificări prin SMS și mesaje de susținere în miez de noapte, pe care am ajuns să mă bazez.

Un lucru pe care sper ca oamenii să îl rețină din această perioadă este să nu presupună niciodată că toată lumea are prieteni și familie pe care se poate baza în caz de criză, indiferent cine sunt aceștia. În acest moment există victime ale violenței domestice care se tem pentru viața lor pe fondul acestei închideri, americani în vârstă care nu au vizitatori și oameni care s-au confruntat cu probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea, care nu fac decât să se agraveze. Distanțarea socială este absolut necesară, dar, de asemenea, riscă să amplifice decalajul nostru național de empatie, care este evidențiat de ratele în creștere ale singurătății și sinuciderii.

Momentul actual va necesita rețele sociale, familiale sau nu, pentru a supraviețui. Vom avea nevoie de locuri în care să ne adăpostim pe loc, de oameni care să forjeze pentru hrană și îngrijire pentru copiii noștri și pentru bătrânii noștri. Vom fi forțați să recunoaștem că a cere și a accepta ajutor nu este un defect moral, ci o nevoie umană. Animalele sociale au nevoie de societate pentru a supraviețui.