Științii au dezvoltat multe explicații posibile pentru déjà vu. Într-o trecere în revistă a științei din 2003, Psychological Bulletin a prezentat patru școli majore de gândire despre motivul pentru care s-ar putea întâmpla. Prima este cea mai simplă: că evenimentul s-a petrecut de fapt deja și că, din anumite motive, ați uitat acest lucru și vi se reamintește. „Acest lucru poate da un fel de senzație înfricoșătoare, pentru că ești atât de sigur că nu ai mai fost niciodată în acest loc înainte sau că nu ai mai făcut acest lucru înainte, chiar dacă în realitate este vorba doar de un proces normal de memorie în acțiune”, spune Cleary. A doua este că este provocată de o eroare de procesare în creier, în care două elemente încearcă să funcționeze simultan și ceva iese din ritm.

Cea de-a treia idee este ceea ce se numește teoria „întreruperii”, în care arderile neuronale sunt cumva întrerupte sau merg prost. Se susține că acesta este motivul pentru care persoanele cu epilepsie experimentează deja-vu ca parte a aurei crizelor lor. La persoanele care nu suferă de epilepsie, se propune că, atunci când are loc un déjà vu, există o întârziere sau o repetiție accidentală în transferul de informații despre stimulii senzoriali către creier, ceea ce provoacă un fel de suprapunere – și senzația că evenimentul înregistrat s-a întâmplat deja.

Cea de-a patra, între timp, este explicația „atențională”. În timp ce ați putea fi atent la ceea ce se întâmplă în jurul vostru, sugerează aceasta, ați putea fi distras pentru o fracțiune de secundă, iar atunci când vă concentrați din nou asupra evenimentului în cauză, acesta poate părea ciudat de familiar într-un mod „trecut”. Toate aceste idei ar putea fi, de fapt, adevărate și ar putea contribui la diferite tipuri de déjà vu.

Neuropsihologul Sanam Hafeez Psy.D. spune pentru Bustle că în déjà vu, hipocampul, sediul memoriei din creier, pare să activeze două circuite neuronale în același timp, încercând să alinieze experiența prezentă cu amintirile din trecut. Și alte părți ale creierului par să fie implicate: un studiu publicat în Memory în 2017 a constatat că persoanele cu déjà vu au prezentat activitate în cortexul cingular anterior, cortexul prefrontal medial și cortexul parietal, toate acestea fiind legate de conflictele de memorie. Un studiu din Neurology din 2004 a descoperit chiar că déjà vu-ul poate fi indus prin stimularea unei alte zone a creierului, cortexul entorinal, care conectează hipocampul cu alte părți ale creierului și este necesar memoriei.

Déja vu-ul epileptic ne poate oferi, de asemenea, perspective. „Persoanele cu déjà vu extrem de frecvent au adesea activitate convulsivă care emană din regiunea lobului temporal medial al creierului (aproximativ în spatele urechilor)”, spune Cleary. Epilepsia lobului temporal medial afectează hipocampul creierului. Deja vu-urile epileptice și non-epileptice par să difere; într-un studiu din 2013 în Epilepsy & Behavior Case Reports, modelele EEG ale persoanelor cu și fără epilepsie care experimentează deja vu sunt foarte diferite. Dar toate aceste studii dau un impuls bun teoriei conform căreia în spatele experienței de déjà vu în sine se află o arhivare greșită a memoriei. Mecanismul din spatele acesteia, însă, rămâne misterios.

În 2016 a apărut o nouă teorie despre déjà vu care ar putea fi una dintre cele mai bune soluții ale misterului. Oamenii de știință de la Universitatea din St. Andrews au reușit să inducă déjà vu la persoanele non-epileptice, făcând un experiment cu cuvinte.

Cercetătorii de la St. Andrews au examinat creierul subiecților în timp ce aceștia experimentau acest deja vu indus și au descoperit că, în loc de activitate în hipocampus sau în alte zone ale creierului care au legătură cu memoria, au observat că în schimb erau active zonele frontale ale creierului. Ei sugerează că acest lucru ar putea însemna că lobii noștri frontali „verifică” de fapt intrările noastre în memorie și se trezesc pentru a trage un semnal de alarmă atunci când ceva nu se potrivește cu celelalte amintiri ale noastre.

Cleary crede că multe experiențe de déjà vu pot corespunde de fapt unor amintiri reale și că senzația de déjà vu reprezintă o amintire care este ascunsă. „Recunoașterea bazată pe familiaritate apare atunci când aveți sentimentul de a fi experimentat ceva înainte, dar nu puteți preciza de ce, cum ar fi atunci când recunoașteți fața unei persoane ca fiind familiară, dar nu puteți localiza unde ați mai văzut-o înainte”, spune ea. „Experiențele normale de déjà vu pot fi un caz special al acestei experiențe de familiaritate”. Laboratorul ei a indus această experiență folosind realitatea virtuală, unde au pus oamenii în spații care seamănă cu locuri pe care le-au văzut anterior, dar pe care le-au uitat. Persoanele care au văzut acele scene au avut mai multe șanse de a avea o experiență de déjà vu decât persoanele cărora li s-au arătat scene complet noi – chiar dacă nu-și aminteau să fi văzut ceva asemănător înainte.

Este posibil ca și alte mecanisme să fie la lucru. Un studiu publicat în Epilepsy & Behavior în 2019 a constatat că persoanele care erau mai predispuse la déjà vu foloseau de fapt părți diferite ale creierului lor atunci când își recuperau amintirile față de cei care nu aveau deloc déjà vu des. Hipocampul lor era puțin mai puțin activ, pentru început. Nu se știe de ce s-a întâmplat acest lucru: poate că, așa cum a sugerat autorul principal al studiului de la Edinburgh pentru New Scientist, persoanele care nu au deja vu au pur și simplu amintiri mai bune.