Această lucrare, publicată la conferința anuală a Colegiului American de Neuropsihofarmacologie (ACNP) din Puerto Rico, este printre primele care examinează efectele expunerii timpurii la Ritalin la șobolani asupra comportamentului și funcțiilor cerebrale în perioadele ulterioare ale vieții.

„Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție poate fi o problemă medicală serioasă pentru copii și pentru părinții lor”, spune cercetătorul principal William Carlezon, Ph.D., director al Laboratorului de Genetică Comportamentală al Spitalului McLean și profesor asociat de psihiatrie la Harvard Medical School. „În timp ce Ritalin este un medicament eficient care îmbunătățește calitatea vieții pentru mulți copii cu ADHD, diagnosticarea precisă și identificarea regimului de tratament corect pentru această tulburare este esențială, mai ales atunci când se iau în considerare efectele asupra sănătății care pot dura până la vârsta adultă.”

Ritalin este un medicament generic prescris pentru copiii cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), o afecțiune care constă într-un model persistent de nivel anormal de ridicat de activitate, impulsivitate și/sau neatenție. Diagnosticată de obicei la copiii de vârstă preșcolară sau de școală primară, s-a estimat că ADHD afectează între 3 și 12% dintre copii și este de două ori mai frecventă în rândul băieților. Copiii cu ADHD sunt, de asemenea, susceptibili de a avea și alte tulburări, cum ar fi tulburări de învățare, tulburare de opoziție provocatoare, tulburare de conduită, depresie sau anxietate.

Pentru că majoritatea copiilor prezintă uneori unele dintre aceste comportamente de neatenție și hiperactivitate, diagnosticul de ADHD este un proces complex care trebuie să implice specialiști. Este esențial să se stabilească dacă comportamentul unui copil este pur și simplu imatur sau exuberant, dacă este legat de o altă problemă, cum ar fi o problemă de vedere sau o dificultate de învățare, sau dacă este caracteristic unei tulburări cum ar fi ADHD.

În lucrarea finanțată de NIH, Dr. Carlezon și colaboratoarea sa principală, Dr. Susan Andersen, au examinat efectele expunerii șobolanilor la Ritalin în timpul dezvoltării timpurii asupra comportamentelor mai târziu în viață. Aceștia au expus șobolani normali la doze de două ori pe zi de Ritalin în timpul unei perioade care este echivalentă cu aproximativ 4-12 ani la om. Examinând comportamentul la vârsta adultă, Carlezon și Andersen au efectuat mai multe tipuri de teste care au arătat toate că animalele aveau o capacitate redusă de a experimenta plăcerea și recompensa, în special atunci când aceasta a fost măsurată prin sensibilitatea la cocaină. În plus, ei au descoperit că animalele expuse la Ritalin în timpul preadolescenței erau mai predispuse să manifeste comportamente asemănătoare disperării în situații stresante (cum ar fi testele de înot) la vârsta adultă. În general, animalele au prezentat mai multe dovezi de disfuncționalitate a sistemelor de recompensă ale creierului și comportamente de tip depresiv la vârsta adultă.

Aceste constatări sunt critice, deoarece sugerează că Ritalinul poate avea consecințe pe termen lung asupra creierelor cu funcționare normală. Studiul este deosebit de relevant atunci când se ia în considerare dificultatea diagnosticării corecte a copiilor cu ADHD. În 1999, aproximativ 90 la sută dintre copiii diagnosticați cu această tulburare luau Ritalin, iar în prezent copiii încep terapia medicamentoasă la vârste mai mici, chiar și în perioada preșcolară în unele cazuri. Există din ce în ce mai multe dovezi care sugerează că diagnosticarea corectă a ADHD este de cea mai mare importanță – copiii care sunt identificați greșit ca având ADHD și care ulterior sunt supuși unui tratament medicamentos pe bază de prescripție medicală s-ar putea confrunta cu o posibilă afectare a performanțelor creierului la vârsta adultă.

„Ritalinul poate fi foarte eficient în tratamentul ADHD, dar lucrarea noastră evidențiază importanța obținerii unui diagnostic corect”, afirmă Carlezon. „Deși persoane precum profesorii și antrenorii pot ajuta la identificarea copiilor cu această tulburare, un profesionist cu experiență în domeniul sănătății este cel mai bine pregătit să facă evaluarea finală și să recomande căi de tratament.”

ACNP, fondată în 1961, este o organizație profesională care reunește peste 700 de oameni de știință de top, inclusiv patru laureați ai premiului Nobel. Misiunea ACNP este de a promova cercetarea și educația în neuropsihofarmacologie și în domeniile conexe în următoarele moduri: promovarea interacțiunii unei game largi de discipline științifice ale creierului și comportamentului pentru a avansa înțelegerea prevenirii și tratamentului bolilor sistemului nervos, inclusiv a tulburărilor psihiatrice, neurologice, comportamentale și de dependență; încurajarea oamenilor de știință să intre în cariere de cercetare în domenii legate de aceste tulburări și de tratamentul lor; și asigurarea diseminării progreselor științifice relevante.

.