De la scriitori bine-cunoscuți, precum Edgar Allan Poe, la scriitori contemporani mai puțin cunoscuți, fiecare poet din această listă a scris un conținut înfricoșător și înfiorător. Aceste poezii vor bubui cu siguranță și vă vor da o spaimă chiar înainte de a fi timpul să stingeți luminile!

Corbul de Edgar Allan Poe

„Corbul” este cel mai popular poem al lui Poe. Este o piesă destul de lungă, supranaturală, de tip oniric, care se folosește de cele mai des frecventate teme ale lui Poe. Există pierdere, moarte, frică și, și mai presus de toate, prezența obsedantă a corbului vorbitor. Creatura strigă pe tot parcursul textului, un singur cuvânt: „Nevermore”. Acest poem este cu siguranță unul dintre cele mai înspăimântătoare exemple de scriere din limba engleză și un loc minunat de unde să începi dacă vrei să ai o noapte terifiantă.

Windigo de Louise Erdrich

Acest poem începe cu o definiție a creaturii din titlu, windigo. Aceasta este definită ca fiind „un demon mâncător de carne, un demon al iernii cu un om îngropat adânc în el”. Nu poate fi eliberat decât forțând „untura clocotită” sau grăsimea prin el și topind omul uman din miezul de gheață. Textul poemului descrie această creatură de iarnă care vine după un copil mic prin imagini înfiorătoare și memorabile. Windigo îl ia pe copil în noapte și poate sau nu să-l devoreze.

Vampirul de Conrad Aiken

În „Vampirul”, Aiken explorează venirea unui mare rău și alegerile făcute de oameni în urma lui. Poemul începe cu vorbitorul, și cu semenii săi, observând sosirea unei mari ființe. O femeie care are putere asupra întunericului. Lumea se oprește, iar femeia, un vampir, împrăștie întunericul înfiorător pe cer. Deși încurcate la început, cuvintele ei sunt în cele din urmă clarificate. Ea vorbește despre minunile care îi așteaptă pe cei care i se alătură și despre morțile nefaste cu care se vor confrunta cei care o neagă. În cele din urmă, violența ia sfârșit, noaptea se retrage, iar urmările sunt dezvăluite. Sunt cadavre împrăștiate pe câmp și copaci stropiți cu sânge roșu

Am simțit o înmormântare, în creierul meu de Emily Dickinson

Acest poem este o excelentă introducere în lumea lui Emily Dickinson. Ea a scris în mod prolific despre propriile lupte cu sănătatea mintală, așa cum se poate vedea în rândurile scurte ale acestui poem. În cadrul textului, ea folosește diverse metafore, referitoare la viață și moarte, pentru a discuta despre sfârșituri, începuturi și despre teama profundă și de nezdruncinat de a-și pierde mințile. Vorbitoarea înfățișează alunecarea sănătății sale mintale prin imaginea doliului care se plimbă în capul ei. Ele se află într-un fel de ciclu, incapabile să iasă sau să-și schimbe tiparul.

Palatul bântuit de Edgar Allan Poe

„Palatul bântuit”, care a fost folosit în povestirea lui Poe Căderea casei Usher, este o descriere terifiantă și extrem de realistă a nebuniei. Textul descrie o structură care se degradează încet, la fel ca și rezidenții din interior. Casa este folosită ca o metaforă pentru mintea umană. Pe măsură ce casa se destramă, la fel se întâmplă și cu o minte. Poe a căutat să facă comparații între aceste două structuri diferite.

Vrăjitoarea de Mary Elizabeth Coleridge

„Vrăjitoarea” este un scurt poem narativ în care vorbitorul inițial al poemului, vrăjitoarea, descrie procesul pe care l-a îndurat și toate greutățile cu care s-a confruntat în timp ce rătăcea pe pământ. Relatarea vorbitoarei este obsedantă și, la început, cititorul se simte rău pentru această „fecioară mică”. Dar, în ultima strofă, lucrurile se schimbă. Perspectiva se schimbă și proprietarul care o lasă pe vrăjitoare să intre în casa lui povestește poemul. El vorbește despre cum a pierdut ceva care făcea parte integrantă din viața/casa lui atunci când a lăsat vrăjitoarea să intre. Ea a luat ceva nedefinit de la el, ceea ce face ca narațiunea să fie și mai înfricoșătoare.

Orașul din mare de Edgar Allan Poe

Această piesă a fost publicată pentru prima dată sub un titlu diferit, la fel de interesant, Orașul blestemat. Este considerată a fi una dintre cele mai bune pe care le-a scris Poe, cu siguranță în prima parte a carierei sale. Ea vorbește despre un oraș pe care un cititor cu siguranță nu va dori să-l viziteze. Este condamnat la dezastru, condus de personificarea morții. Coborârea orașului în mare este o imagine obsedantă care aduce cele mai întunecate imagini ale iadului și damnării

Omens de Cecilia Llompart

Un poem ciudat și înfricoșător, „Omens” de Cecilia Llompart reunește imagini întunecate și fermecătoare pentru a vorbi despre prevestiri, oracole, nostalgie și vise. Vorbitorul trece de la persoana întâi în a doua jumătate a poemului și îl poartă pe cititor prin vise bântuitoare care îl lasă disperat după aer. Poemul se încheie cu două întrebări retorice adresate de vorbitor. Acestea se referă la viitor, la ceea ce va fi pierdut și la ceea ce a fost deja lăsat în urmă în trecut.

Apariția de John Donne

În acest poem, Donne relatează interacțiunea dintre doi îndrăgostiți. Vorbitorul se adresează iubitei sale, spunându-i că va veni în „patul” ei după ce va muri. El nu o va mângâia așa cum și-ar dori ea să fie mângâiată și, în schimb, va refuza să îi explice situația. Vorbitorul îi cere ca ea să se pocăiască, să recunoască ce a greșit, sau să înfrunte această soartă mai târziu.

All Hallows’ Eve de Dorothea Tanning

Un scurt poem de paisprezece versuri, „All Hallows’ Eve” îl poartă pe cititor printr-o serie de imagini ale nopții, întunericului și durerii. Tanning se folosește de cuvinte lipicioase precum „sfărâmă” și „pulverizează” în timp ce descrie oasele care crapă și osânda care se strecoară „pe urme de cauciuc”. Ea vorbește despre nebunie la gospodine și despre rujul ca o modalitate de a „tranchiliza / temerile generale”. Poemul se încheie cu o serie de cuvinte aliterative, referiri la „antidoturi gustoase” și chiar cu un vârcolac metaforic.