US Pharm. 2019;44(11):10-12.
Turbarea schizoafectivă, o afecțiune de sănătate mintală perplexă și cronică, este un hibrid de două boli mintale, în sensul că încorporează caracteristici ale schizofreniei (adică halucinații sau iluzii) și tulburări de dispoziție (adică manie și/sau depresie). Simptomele pot apărea simultan sau în momente diferite. Ciclurile de simptome severe sunt adesea urmate de perioade de ameliorare sau de energie ridicată. Această afecțiune psihică provoacă atât pierderea contactului cu realitatea, cât și probleme de dispoziție.1 Nu se știe dacă tulburarea schizoafectivă este legată în principal de schizofrenie sau de tulburarea de dispoziție. Deși tulburarea schizoafectivă poate fi gestionată, nu poate fi vindecată, iar cei mai mulți pacienți vor avea recăderi.1
Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale, ediția a cincea, definește tulburarea ca fiind prezența simptomelor de schizofrenie concomitent cu simptome ale dispoziției (depresie sau bipolare) care durează o parte considerabilă a unei perioade de o lună.1 Tulburarea schizoafectivă este clasificată în două tipuri: tipul 1 (tip bipolar), care implică unele simptome de schizofrenie și episoade de manie și tulburări bipolare, și tipul 2 (tip depresiv), care include simptome de schizofrenie și episoade depresive majore.1
Tulburarea schizoafectivă debutează, de obicei, la sfârșitul adolescenței sau la începutul vârstei adulte a unui individ, adesea între 16 și 30 de ani. Se pare că apare puțin mai rar la bărbați decât la femei și este rară la copii.1
Simptomele
Simptomele schizoafective, care variază de la un pacient la altul, pot varia de la ușoare la severe. Simptomele includ iluzii (credințe false, iraționale pe care pacientul persistă să le mențină în ciuda dovezilor contrare); halucinații (perceperea a ceva ce nu s-a întâmplat de fapt, cum ar fi auzirea de voci); manie (creșterea bruscă și necontrolată a nivelului de energie); depresie (senzație de tristețe, gol sau fără valoare); incapacitatea de a avea grijă de igiena personală sau de aspectul fizic; probleme de vorbire și comunicare, inclusiv răspunsuri parțiale sau fără legătură cu întrebările; dificultăți la școală, la locul de muncă sau la întâlniri sociale; dificultăți financiare și lipsa de adăpost.2
Factori de risc
Cauza exactă a tulburării schizoafective nu a fost încă determinată, dar sunt cunoscuți diverși factori de risc1-3:
Genetică: Indivizii pot moșteni tendința de a dezvolta trăsături asociate cu tulburarea schizoafectivă.
Tulburări sau leziuni cerebrale: Pacienții cu schizofrenie și tulburări de dispoziție pot avea probleme cu circuitele neuronale din creier care gestionează dispoziția și gândirea.
Factori de mediu: Infecțiile virale sau situațiile foarte stresante ar putea juca un rol în dezvoltarea tulburării schizoafective la persoanele cu risc.
Medicamente psihoactive sau psihotrope: Consumul de medicamente care alterează mintea (adică cele care afectează emoțiile, gândurile și comportamentul) poate duce la tulburarea schizoafectivă.
Pentru că tulburarea schizoafectivă reflectă două boli mintale, este ușor de confundat cu alte tulburări psihotice sau de dispoziție. Unii psihiatri o pot diagnostica pur și simplu ca schizofrenie, iar alții pot crede că pacientul are o tulburare de dispoziție.3 Este dificil de determinat cu exactitate câte persoane suferă de tulburare schizoafectivă, dar această afecțiune pare să fie mai puțin frecventă decât schizofrenia sau tulburarea de dispoziție singură.3
Turbarea schizoafectivă poate crește riscul de abuz de alcool sau alte probleme legate de abuzul de substanțe, tulburări de anxietate, conflicte familiale și interpersonale, sărăcie și lipsa unui adăpost, probleme de sănătate semnificative, izolare socială, gânduri suicidare, suicid sau tentative de suicid și șomaj.4
Diagnostic
Combinarea simptomelor asociate cu alte două afecțiuni face dificilă diagnosticarea și tratarea pacienților schizoafectivi. Diagnosticul se bazează pe istoricul medical al pacientului și pe o analiză clinică a simptomelor și a răspunsurilor la întrebări specifice. Nu există teste de laborator care să poată diagnostica în mod specific tulburarea schizoafectivă, dar testele imagistice cerebrale (de exemplu, RMN și CT) și anumite analize de sânge pot fi utilizate pentru a se asigura că simptomele nu sunt atribuibile unei alte boli.3 Dacă nu se găsește nicio cauză fizică, pacientul va fi îndrumat către un specialist în sănătate mintală, cum ar fi un psihiatru sau un psiholog, pentru diagnosticare prin interviuri și instrumente de evaluare special concepute pentru bolile psihotice.3
Vezi TABELUL 1 pentru o listă a criteriilor de diagnostic pentru tulburarea schizoafectivă.4
Tratament
Medicamente: Tratamentul schizofreniei se axează pe antipsihotice, în timp ce tratamentul pentru tulburarea schizoafectivă deseori asociază antipsihoticele cu antidepresive.4 Aceasta înseamnă că pacientul are simptome de depresie sau tulburare bipolară, precum și simptome sugestive de schizofrenie. Principalele medicamente utilizate pentru simptomele psihotice, cum ar fi iluziile, halucinațiile și gândirea dezordonată, sunt antipsihoticele. Deși antipsihoticele de a doua generație (de exemplu, aripiprazol, olanzapină) sunt eficiente pentru tratarea tulburării schizoafective, paliperidona comprimate cu eliberare prelungită (Invega) reprezintă singura opțiune aprobată de FDA pentru tratarea acesteia.4,5
Doza recomandată de Invega pentru tulburarea schizoafectivă la adulți este de 6 mg o dată pe zi. Nu este necesară titrarea inițială a dozei. Nu s-a stabilit în mod sistematic că dozele de peste 6 mg au un beneficiu suplimentar, dar unii pacienți pot beneficia de doze mai mari (până la 12 mg/zi), iar la unii pacienți o doză mai mică de 3 mg pe zi poate fi suficientă. Creșterile dozelor peste 6 mg pe zi trebuie efectuate numai după reevaluarea clinică și, în general, trebuie să aibă loc la intervale mai mari de 5 zile. Doza maximă recomandată este de 12 mg pe zi. Pacienții naivi la paliperidona orală pot primi lunar o injecție IM de Invega Sustenna.5,6
Pentru simptomele legate de starea de spirit, se prescrie un antidepresiv (de exemplu, citalopram, escitalopram) sau un stabilizator al dispoziției (de exemplu, topiramat, gabapentin).6
Psihoterapie: Acest tip de consiliere îi ajută pe pacienți să învețe despre boala lor, să își stabilească obiective și să gestioneze problemele de zi cu zi legate de tulburare. Terapia de familie poate ajuta familiile să se raporteze la și să ajute o persoană iubită care are tulburare schizoafectivă. Psihoterapia cuprinde cinci mari categorii: psihanaliza, terapia comportamentală, terapia cognitivă, terapia umanistă și terapia integrativă sau holistică.7
Învățarea abilităților sociale: Această formă de terapie se concentrează, în general, pe abilitățile sociale și de muncă, pe îngrijirea personală și de sine și pe alte activități zilnice. Formarea abilităților sociale constă în activități de învățare care implică tehnici comportamentale care permit persoanelor cu tulburări schizoafective și alte tulburări de sănătate mintală invalidante să dobândească abilități interpersonale de gestionare a bolii și de viață independentă pentru o mai bună funcționare în comunitate.7,8
Hospitalizare: Episoadele psihotice pot necesita o spitalizare, în special dacă pacientul este sinucigaș sau amenință să-i rănească pe alții. Atunci când se ia în considerare spitalizarea psihiatrică, decizia psihiatrului de a interna un pacient depinde în primul rând de gravitatea bolii. Un pacient nu este internat în spital dacă poate fi tratat mai bine în cabinetul psihiatrului sau într-un alt cadru mai puțin restrictiv.8
Terapie electroconvulsivă (ECT): Această opțiune pentru adulții care nu răspund la psihoterapie sau la medicamente implică trimiterea unui curent electric rapid prin creierul pacientului sub anestezie generală, provocând o scurtă criză convulsivă. Se crede că ECT modifică unele substanțe chimice și chimicale ale creierului și poate inversa unele stări de boală. ECT a fost foarte eficientă pentru ameliorarea depresiei majore.1,7,8
Concluzie
Turbarea schizoafectivă nu poate fi vindecată. Cu toate acestea, dacă un pacient este diagnosticat la timp și începe imediat tratamentul, recăderile frecvente și spitalizările pot fi evitate sau ameliorate, iar pacientul va avea mai puține întreruperi în viața sa, în relațiile de familie și în relațiile de prietenie.
1. Asociația Americană de Psihiatrie. Manualul diagnostic și statistic al tulburărilor mentale, ediția a cincea. Arlington, VA: American Psychiatric Association; 2013.
2. Clinica Shaker. Semne & simptome ale tulburării schizoafective. www.shakerclinic.com/disorders/schizoaffective/symptoms-effects. Accesat la 16 octombrie 2019.
3. Mayo Clinic. Tulburarea schizoafectivă: simptome & cauze. www.mayoclinic.org/diseases-conditions/schizoaffective-disorder/symptoms-causes/syc-20354504. Accesat la 16 octombrie 2019.
4. Mayo Clinic. Tulburarea schizoafectivă: diagnostic & tratament. www.mayoclinic.org/diseases-conditions/schizoaffective-disorder/diagnosis-treatment/drc-20354509. Accesat la 16 octombrie 2019.
5. Brannon GE. Medicația tulburării schizoafective. https://emedicine.medscape.com/article/294763-medication. Accesat la 16 octombrie 2019.
6. Institutul Național de Sănătate Mintală. Medicamente pentru sănătate mintală. www.nimh.nih.gov/health/topics/mental-health-medications/index.shtml. Accesat la 16 octombrie 2019.
7. Cascade E, Kalali AH, Buckley P. Treatment of schizoaffective disorder. Psihiatrie (Edgmont). 2009;6(3):15-17.
8. Dryden-Edwards R. Schizoaffective disorder. www.medicinenet.com/schizoaffective_disorder/article.htm#schizoaffective_disorder_facts. Accesat la 16 octombrie 2019.
.