Sunt unele forme de artă mai „înalte” decât altele? Este muzica clasică o formă mai înaltă decât muzica rock? Este poezia mai presus de romanele polițiste? Majoritatea oamenilor sunt conștienți de existența unei distincții între arta înaltă și arta joasă. Arta înaltă este apreciată de cei cu cel mai cultivat gust. Arta joasă este pentru mase, accesibilă și ușor de înțeles.

Conceptul de artă înaltă și joasă poate fi urmărit până la ideile din secolul al XVIII-lea despre artele frumoase și artizanat. Scriitorii din anii 1700 au trasat o linie de demarcație între lucrările care sunt contemplate pur estetic (fine art) și lucrările care au un fel de utilitate sau funcție (craft). În această perioadă a fost creată gruparea artelor frumoase, care cuprinde pictura, sculptura, muzica, arhitectura și poezia. Expresia familiară „artă de dragul artei” provine din acest punct de vedere și este atât de răspândită cultural încât mulți oameni o acceptă ca fiind modul „corect” de clasificare a artei.

Există cazuri în care metoda artelor frumoase nu funcționează bine în clasificarea artei. O cutie făcută manual cu decorațiuni sculptate nu este considerată artă plastică din cauza utilității sale. Cu toate acestea, decorul ar putea fi contemplat din punct de vedere estetic. Este partea decorativă ridicată și partea de utilitate scăzută? Unele postere de călătorie pot fi contemplate din punct de vedere estetic la fel ca o pictură de artă plastică, dar au fost create în mod intenționat pentru a fi ușor accesibile și pentru a funcționa ca reclame distribuite în masă. Înseamnă asta că sunt artă înaltă și joasă în același timp? Ce se întâmplă cu filmele? Filmele au apărut după ce au fost stabilite grupările tradiționale de artă plastică. Sunt ele întotdeauna artă mică sau pot fi și ele artă înaltă? Pot fi amândouă?

O altă problemă cu distincția artă plastică/artizanat este modul în care aceasta implică valoarea. Punctul de vedere al artelor frumoase ține în stimă un mod de a interacționa cu arta – contemplarea estetică. Cu toate acestea, arta a avut și alte funcții înainte de a se face distincția dintre arte frumoase și continuă să aibă aceste funcții și acum. Arta poate să instruiască, să distreze, să mistifice, să facă propagandă și să sperie, pentru a numi doar câteva dintre ele. Cu toate acestea, abordarea artelor frumoase rezervă statutul de „bun” pentru lucrările care sunt în primul rând estetice. Contemplarea este cel mai înalt și mai pur scop pentru artă. Alte funcții ale artei sunt considerate cumva impure. De aici și cuvintele încărcate de semnificație înaltă și joasă, care în același timp clasifică și judecă.

Acest lucru afectează modul în care oamenii interacționează cu artele. Oamenii care cred cu tărie că arta înaltă este bună și arta joasă este rea vor considera arta joasă ca fiind ceva ce trebuie evitat. Unii ar considera chiar o piesă clasică slabă mai bună decât un cântec rock grozav, pur și simplu pentru că piesa clasică este considerată un stil superior. Alții adoptă o poziție mai tolerantă. Ei consideră că arta înaltă are o valoare mai mare, dar consideră că arta joasă „are un loc”. Cineva cu acest punct de vedere ar considera o simfonie ca fiind o formă de artă superioară, dar ar fi de acord să asculte muzică pop în mașină.

Cei care acordă o valoare mai mare artei înalte cred uneori că arta înaltă servește un fel de funcție spirituală sau morală. O presupunere comună este că arta înaltă este „edificatoare”, iar arta joasă este „simplu divertisment”. Dacă doar masele pot fi conduse în sălile de concert și în muzee, puterea artei înalte le va trezi din stupoarea indusă de arta joasă. Pentru ei, arta are o funcție cvasi-religioasă, frumusețea ridicându-ne la un nivel superior de spiritualitate. Nu este întâmplător faptul că muzeele sunt adesea concepute pentru a se simți ca niște temple.

Abordarea artelor frumoase/artelor artizanale este o modalitate problematică de clasificare a artei, pentru început, și este slăbită și mai mult de modul în care atribuie valoare unor felii înguste de experiență artistică. O altă abordare este de a pune pur și simplu în contrast arta cu audiență limitată cu arta populară, lăsând inițial judecățile de valoare deoparte.

Există mai mulți factori care contribuie la faptul că o lucrare va fi sau nu populară în sens larg. Unul dintre ei este cât de distinctivă sau unică este opera. Arta care pune mare preț pe unicitate va avea, în general, un public mai restrâns. În schimb, arta populară urmează adesea formule dovedite care s-au dovedit a fi atractive pentru grupuri mari. De asemenea, formele populare sunt adesea deliberat mai puțin complexe pentru a fi ușor accesibile. Pe scurt, arta populară va fi foarte adesea creată pentru a atrage un public larg cu un efort minim din partea privitorului. În cele din urmă, arta populară este aproape invariabil produsă în masă. Folosind aceste criterii, o operă de artă poate fi plasată de-a lungul unui continuum fără distincția în alb și negru de mare și mic.

După ce opera a fost plasată pe un spectru de artă populară/cu audiență limitată, al doilea pas ar fi judecarea succesului operei în acest context (discut despre judecarea succesului mai în profunzime în acest articol). Astfel se evită judecata de valoare implicită a cuvintelor high și low, sau fine art și craft. Judecarea succesului unei lucrări în acest mod poate lua în considerare obiectivele artistului, inclusiv dacă lucrarea a fost realizată pentru un public limitat sau a fost menită să fie populară.

.