ISTANBUL – Diabetul de tip 2, asociat de obicei cu obezitatea, poate apărea la multe persoane aparent slabe din minoritățile etnice, au declarat medicii care au participat săptămâna trecută la reuniunea Excellence in Diabetes 2013.

Cercetătorii au arătat că femeile japonezo-americane au de două ori mai multe șanse de a fi diagnosticate cu diabet decât albii, în ciuda faptului că au indici de masă corporală (IMC) mai mici. Epidemiologul Gertraud Maskarinec, MD, de la University of Hawaii Cancer Center, Honolulu, a prezentat concluziile, care acoperă o serie de studii ale grupului său, într-un poster.

Acesta a declarat pentru Medscape Medical News: „Riscul de diabet este mai mare la toate grupurile etnice decât la albi și, bineînțeles, o parte din acest lucru se datorează doar greutății corporale, dar acum se acumulează dovezi că oamenii de multe rase pot avea un risc crescut de diabet și cancer înainte de a fi considerați în mod convențional supraponderali.”

În comunitățile în care sunt mulți asiatici, „cred că este deja pe radarul tuturor”, a spus Dr. Maskarinec. „Dacă intră un asiatic, nu trebuie să aștepți până când cântărește sute de kilograme pentru a face un test de diabet.” Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lucrat la ideea de a reduce IMC „de risc” la 23 kg/m2 pentru anumite grupuri etnice, adaugă ea, dar „nu toată lumea a adoptat-o.”

Între timp, Chittaranjan Yajnick, MD, de la King Edward Memorial Diabetes Unit, Pune, India, a ținut, de asemenea, o prelegere despre ceea ce îi face pe indieni atât de predispuși la diabet. „Am văzut că indienii sunt adesea diagnosticați cu diabet cu 10 ani mai devreme și cu 5 până la 10 unități BMI mai subțiri decât albii”, a remarcat el.

Amândoi cred că explicația se află în grăsimea viscerală „ascunsă” care se găsește în interiorul corpului, între organe, la asiatici și probabil și la alte grupuri etnice, dar nu și la albi. Acest lucru, la rândul său, afectează nivelurile de adipokine secretate, cum ar fi leptina și adiponectina, care pot avea efecte metabolice adverse.

Americanii de origine japoneză: Mult mai multă grăsime viscerală decât albii

Cunoașterea faptului că asiaticii și alte grupuri etnice au un risc mult mai mare decât albii pentru bolile asociate cu obezitatea, cum ar fi diabetul și multe tipuri de cancer, nu este nouă, a explicat Dr. Maskarinec. Dar, mai recent, cercetătorii au început să demonstreze că non-albii care nici măcar nu sunt deosebit de supraponderali sau care au o greutate „normală” prezintă un risc mult mai mare decât albii.

„Oamenii au vorbit despre un fel de adaptare pentru persoanele albe, care au avut la dispoziție un număr mai mare de ani pentru a se adapta la tipul de alimente pe care le mâncăm acum”, a postulat ea.

Ca parte a cercetării lor, dr. Maskarinec și colegii ei au folosit componenta din Hawaii a Cohortei Multietnice (MEC) pentru a examina influența IMC asupra incidenței diabetului.

Ei au măsurat leptina și adiponectina prin testul ELISA la 312 femei de etnie japoneză și 208 femei albe. Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) și absorbțiometria cu raze X cu dublă energie (DXA) au fost efectuate la 30 de membri albi și 30 de membri ai cohortei japoneze.

În general, femeile japoneze au avut IMC-uri semnificativ mai mici (23,7 vs 25,3 kg/m2), leptină (15,0 vs 25,9 ng/mL) și adiponectină (11,7 vs 16,0 µg/mL) decât cele albe (P < 0,0001 pentru toate).

Dar în modelele ajustate, japonezii au fost de două ori mai susceptibili de a fi diagnosticați cu diabet decât albii în toate categoriile de IMC: mai puțin de 22 kg/m2, 22,0 până la 24,9, 25,0 până la 29,9 și 30 kg/m2 sau mai mult.

Scanările DXA și RMN ale celor 30 de femei albe și 30 de femei japoneze, publicate în 2011, au arătat mult mai multă grăsime de trunchi și procent de grăsime viscerală abdominală la japoneze decât la femeile albe. Femeile japoneze aveau un raport mai mare între grăsimea din trunchi și cea periferică și un procent mai mare de grăsime hepatică și aveau de două ori mai multe șanse de a avea ficatul gras decât albii, au arătat datele.

„O adipozitate centrală mai mare care reflectă efectele negative ale grăsimii viscerale și/sau modelele de adipokine poate fi responsabilă pentru riscul mai mare de diabet la asiatici în comparație cu albii la același nivel de IMC”, a declarat dr. Maskarinec și colegii săi au concluzionat.

Dr. Maskarinec a prezentat, de asemenea, date privind scanările DXA ale întregului corp obținute pentru 101 femei adulte (>30 de ani) și pentru cele 112 fiice ale acestora (vârstă, 10 -16 ani) din Hawaii, împărțite în toate albe, mixte de origine non-asiatică, mixte de origine parțial asiatică și toate asiatice, preluate dintr-un alt studiu al colegilor săi publicat anul trecut. Aceste rezultate au confirmat rapoartele anterioare privind o adipozitate centrală mai mare la femeile de origine asiatică și au indicat faptul că diferențele etnice în ceea ce privește adipozitatea erau deja prezente în adolescență.

Dr. Maskarinec a spus că diferențele etnice în ceea ce privește cantitatea sau distribuția grăsimii corporale care se dezvoltă la începutul vieții ar putea fi cheia, unii oameni de știință fiind de părere că mediul intrauterin joacă un rol important, deși acest ultim concept este încă doar o ipoteză, a subliniat ea.

Deci ar putea fi vorba de epigenetică?

Dr. Yajnick este un astfel de susținător al acestei teorii: „Toți factorii de risc pentru diabet și adipozitate, inclusiv chimia sângelui, sunt prezenți la naștere”, a declarat el la întâlnire. Cercetările sale includ dovezi că bebelușii indieni „sunt mici, dar adipoși; totul ține mai degrabă de programarea nutrițională decât de greutatea la naștere.”

Susceptibilitatea la bolile netransmisibile, cum ar fi diabetul, „nu este, așadar, doar genetică, ci și epigenetică”, aceasta din urmă reprezentând schimbări ereditare cauzate de alte mecanisme decât alterările ADN-ului de bază și fiind „modificabilă”, explică el. „Doar aproximativ 10% din diabet poate fi explicat până acum prin genetică, de exemplu”, notează el.

Și un factor despre care crede că ar putea juca un rol important în India este vegetarianismul. Oamenii de acolo consumă cantități mari de acid folic, dar sunt deficitari în vitamina B12, creând un mediu intrauterin cu conținut scăzut de B12 / conținut ridicat de acid folic care „produce copii care sunt în mare parte rezistenți la insulină”. El își testează ipoteza în cadrul studiului Pune Intervention Trial, care a început în urmă cu un an și care presupune administrarea de suplimente de B 12 la băieții și fetele adolescente din regiunea indiană. Participanții și urmașii lor vor fi urmăriți pe termen lung.

Dr. Maskarinec este sceptic cu privire la această teorie, observând că majoritatea grupurilor etnice din întreaga lume nu au deficiență de B12. Japonezii americani pe care îi studiază, de exemplu, au un consum foarte mare de carne pe cap de locuitor, spune ea.

Mesajul principal, a subliniat ea, este că medicii trebuie să înțeleagă că indivizii de origine asiatică și de alte etnii pot avea riscuri de boală deosebit de ridicate – nu doar pentru diabet, ci și pentru cancer de sân și alte tipuri de cancer – la niveluri relativ scăzute ale IMC.

„Doar pentru că nu par grași, nu înseamnă că sunt sănătoși”, avertizează ea.

Dr. Maskarinec și Dr. Yajnick nu au dezvăluit nicio relație financiară relevantă.

Excelență în diabet 2013: Poster PP03. Prezentat în perioada 7-9 februarie 2013.