2 Comportament sexual, categorii sexuale și identități sexuale

Distincția cea mai importantă pentru construcționismul social este cea dintre comportament, categorii și identități sexuale. Kinsey et al. (1948) demonstraseră că nu există nicio legătură necesară între ceea ce fac oamenii din punct de vedere sexual și modul în care se identifică. Dacă, conform unei cifre mult contestate, 37% din populația masculină avusese un anumit tip de contact sexual cu alți bărbați până la orgasm, dar un procent mult mai mic pretindea că este exclusiv homosexual, identitatea trebuia să se explice prin altceva decât prin înclinații sau practici sexuale. Cu toate acestea, în același timp, în anii 1970, mulți homosexuali autoproclamați „ieșeau la iveală”, în urma noii mișcări a lesbienelor și homosexualilor. Mulți au văzut în istoricizarea categoriei homosexuale o modalitate de a explica stigmatul pe care îl purta homosexualitatea. Ceea ce a fost făcut în istorie putea fi schimbat în istorie. Alții, însă, credeau în mod clar că homosexualitatea era intrinsecă sentimentului de sine și identității lor sociale, esențială pentru natura lor. Acest lucru s-a aflat în centrul așa-numitei controverse social-construcționist-esențialiste din anii 1970 și 1980 (Stein 1992). Pentru mulți, o critică a esențialismului ar putea fi concepută, de asemenea, ca un atac la însăși ideea unei identități homosexuale, o provocare fundamentală la câștigurile obținute cu greu de mișcarea lesbiană și gay și la pretenția de recunoaștere a homosexualilor ca grup minoritar legitim. Aceasta a fost sursa de atracție a teoriilor ulterioare ale unei „gene gay” sau ale unui „creier gay”, care au sugerat că orientarea sexuală a fost conectată în individul uman.

Este important să se facă câteva precizări clare ca răspuns la aceste dezbateri, în care dezbaterile științifice sociale au devenit un marker al diferențelor dintre mișcările sociale. În primul rând, distincția dintre comportament, categorii și identități nu trebuie neapărat să impună ignorarea chestiunilor legate de cauzalitate, ci doar să le suspende ca fiind irelevante pentru chestiunea organizării sociale a sexualității. Foucault însuși a declarat că: „Cu privire la această chestiune nu am absolut nimic de spus” (citat în Halperin 1995). Problema cu adevărat importantă nu este dacă există o înclinație biologică sau psihologică care îi deosebește pe cei care sunt atrași sexual de persoanele de același sex de cei care nu sunt atrași. Mai fundamentale sunt însă semnificațiile pe care le dobândesc aceste înclinații sau de ce apar ele vreodată, categorisirile sociale care încearcă să delimiteze limitele semnificațiilor și efectul lor asupra atitudinilor colective și a sentimentului individual de sine. Categorizările sociale au efecte în lumea reală, indiferent dacă sunt sau nu reflecții directe ale unor calități și impulsuri inerente.

A doua observație care trebuie făcută este că valoarea argumentului privind relevanța teoriilor unui „rol homosexual” nu depinde, în cele din urmă, de validitatea variantelor teoriei rolului (cf. Whitam și Mathy 1986; Stein 1992). Utilizarea cuvântului „rol” a fost văzută de McIntosh (1968) ca o formă de prescurtare, referindu-se nu numai la o concepție culturală sau la un set de idei, ci și la un complex de aranjamente instituționale care depindeau de aceste idei și le întăreau. Adevărata sa importanță ca și concept constă în faptul că a definit o problemă care trebuia explorată. Termeni precum construcționism și roluri nu sunt, în cele din urmă, decât niște dispozitive euristice pentru a identifica și înțelege o problemă în studierea sexualității în general și a homosexualității în special. Este evident în mod transparent că formele de comportament, identitatea, aranjamentele instituționale, reglementările, credințele, ideologiile, chiar și diferitele definiții ale „sexualului”, variază enorm de-a lungul timpului și între culturi și subculturi. Un obiectiv major al studiilor istorice și social-construcționiste ale eroticului a fost acela de a problematiza ceea ce este de la sine înțeles, de a denaturaliza sexualitatea pentru a înțelege dimensiunile sale umane și spiralele de putere în care este împletită, modul în care este modelată în și de forțele și evenimentele istorice. Istoricizarea ideii de condiție homosexuală este un excelent exemplu de pionierat în acest sens.

Cel de-al treilea punct care trebuie subliniat este că, indiferent de dovezile privind contingența identităților sexuale, acest lucru nu ar trebui să implice faptul că identitățile sexuale personale, odată dobândite, pot fi ușor neglijate. Faptul că categoriile și identitățile sociale sunt modelate în istorie nu subminează în niciun fel faptul că acestea sunt pe deplin trăite ca fiind reale. Relația complexă dintre categorizarea socială și formarea subiectivităților și a identităților sexuale a fost, de fapt, punctul central al scrierilor despre homosexualitate începând cu mijlocul anilor 1970. Pe de o parte, este necesar să se înțeleagă procesele de clasificare și categorisire care au modelat conceptele noastre despre homosexualitate – legea, medicina, religia, modelele de stigmatizare, modelele formale și informale de reglementare socială. Pe de altă parte, este necesar să înțelegem nivelul de receptare individuală și colectivă și lupta cu aceste clasificări și categorisiri. Cea mai bună lucrare istorică a încercat să țină împreună aceste două niveluri, evitând atât determinismul sociologic (ești ceea ce dictează societatea), cât și voluntarismul extrem (poți fi orice vrei): niciuna dintre ele nu este adevărată (vezi discuția din Vance 1989).

Câteva dintre cele mai interesante lucrări au încercat să exploreze subculturile, rețelele, spațiile urbane sau chiar idilele rurale care au oferit spațiul, condițiile de posibilitate, pentru apariția identităților homosexuale distinctive. Sugestia lui McIntosh, conform căreia la sfârșitul secolului al XVII-lea a avut loc apariția unui context subcultural pentru un rol homosexual distinctiv în Anglia, a avut o influență enormă. Redescoperirea de către ea a cluburilor de molii din Londra a fost punctul de plecare a numeroase săpături istorice (de exemplu, Trumbach 1977; Bray 1982). Există acum numeroase lucrări care încearcă să demonstreze că subculturile și identitățile au existat înainte de sfârșitul secolului al XVII-lea, de exemplu, în lumea creștină timpurie (Boswell 1980), sau în alte părți ale Europei (vezi eseurile din Herdt 1994), la fel cum au existat cercetători care au susținut că nu putem vorbi cu adevărat despre identități homosexuale până la sfârșitul secolului al XIX-lea, sau chiar până la mijlocul secolului al XX-lea (vezi eseurile din Plummer 1981). Există o adevărată dezbatere istorică. Ca urmare, ar părea acum remarcabil să discutăm despre identitățile sexuale (și despre relația lor complexă cu categorisirile sociale) fără un simț al contextului lor istoric și social. Identitățile sexuale se fac în istorie, nu în natură.

.