Întrebare: „Ce spune Biblia despre a fi o soție creștină?”
Răspuns: „Ce spune Biblia despre a fi o soție creștină?”: O soție creștină este o credincioasă în Isus Hristos, o femeie căsătorită care își are prioritățile clare. Ea a ales evlavia ca punct central al vieții sale și aduce acest punct central în fiecare relație, inclusiv în căsătorie. O soție evlavioasă a decis că a-L mulțumi și a-L asculta pe Dumnezeu este mai important pentru ea decât fericirea sau plăcerea ei temporară și este dispusă să facă toate sacrificiile necesare pentru a-L onora pe Domnul în rolul ei de soție.
Primul pas pentru a deveni o soție creștină este să te predai stăpânirii lui Isus. Numai cu Duhul Sfânt împuternicindu-ne, oricare dintre noi poate trăi ca oameni evlavioși (Galateni 2:20; Tit 2:12). Când ne punem credința în Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al nostru (Ioan 3:3), acest lucru este asemănător cu ziua nunții. Întreaga direcție a vieții noastre s-a schimbat (2 Corinteni 5:17). Începem să vedem viața din perspectiva lui Dumnezeu, în loc să urmărim propriile noastre planuri. Asta înseamnă că o femeie creștină va aborda căsătoria cu o mentalitate diferită de cea a unei femei lumești. Ea dorește nu numai să fie o soție bună pentru soțul ei, ci și să fie o femeie evlavioasă pentru Domnul ei.
A fi o soție creștină implică trăirea principiului găsit în Filipeni 2:3-4: „Nu faceți nimic din ambiție egoistă sau din îngâmfare deșartă. Dimpotrivă, în smerenie, prețuiți pe alții mai presus de voi înșivă, nu vă uitați la interesele voastre, ci fiecare dintre voi la interesele celorlalți.” Dacă ar fi urmat îndeaproape, acest principiu ar elimina majoritatea certurilor conjugale. Deoarece suntem egoiști din fire, trebuie să ne bazăm pe Domnul pentru a răstigni acest impuls egoist și a ne ajuta să căutăm interesul superior al soților noștri. Pentru o soție, acest lucru înseamnă să rămână conștientă de faptul că soțul ei nu este o femeie și nu gândește ca o femeie. Nevoile lui sunt diferite de nevoile ei și este responsabilitatea ei să înțeleagă aceste nevoi și să caute să le satisfacă ori de câte ori este posibil.
Efeseni 5:22-24 abordează problema supunerii, care, din păcate, a fost tratată greșit de mulți . Soțiilor li se spune să se supună soților lor așa cum o fac față de Domnul. Multe femei se strâmbă la cuvântul supunere pentru că a fost folosit ca o scuză pentru a le trata ca pe niște sclave. Atunci când aceste trei versete sunt smulse din contextul lor și aplicate doar femeilor, ele devin o unealtă în mâna lui Satana. Satana răstălmăcește adesea Scriptura pentru a-și atinge scopurile sale rele, iar pe aceasta a folosit-o pentru a corupe planul lui Dumnezeu pentru căsătorie. Porunca despre supunere începe de fapt în versetul 18, care spune că toți creștinii ar trebui să se supună unul altuia. Apoi aplică acest lucru soțiilor în căsătorie, dar cea mai mare parte a responsabilității este pusă pe seama soțului, care trebuie să-și iubească soția în modul în care Hristos iubește Biserica (Efeseni 5:25-32). Când un soț trăiește în ascultare față de așteptările lui Dumnezeu pentru el, o soție creștină are puține dificultăți în a se supune conducerii lui.
Deși există soții creștine care nu au copii, majoritatea femeilor căsătorite vor deveni mame la un moment dat. În timpul acestei tranziții, este firesc ca ea să își acorde tot efortul și toată atenția copiilor. Poate dura ceva timp pentru a se adapta la noile responsabilități familiale, dar o soție creștină își amintește că soțul ei este prima ei prioritate. Nevoile lui contează în continuare. Ea poate simți uneori că nu mai are nimic să-i ofere la sfârșitul unei zile frustrante, dar poate alerga la Domnul și poate găsi puterea și energia de a rămâne mai întâi soție și apoi mamă (Proverbe 18:10; Psalmul 18:2).
Comunicarea este esențială în primii ani de creștere a copiilor, iar o soție creștină va iniția conversații fără să judece cu soțul ei, explicându-i cum poate ajuta și ce are nevoie de la el pentru a fi mai receptivă la nevoile lui. Cuplurile care rămân conectate și își pun deoparte momente intenționate împreună devin mai puternice și construiesc legături mai profunde care le vor menține căsnicia sănătoasă. O soție creștină își dă seama, de asemenea, că a-și face timp pentru ea însăși nu este egoist. Ea este deschisă cu soțul ei cu privire la propriile nevoi emoționale și psihologice. Soțiile care își neglijează sau nu reușesc să își exprime propriile nevoi de teama de a părea egoiste nu fac decât să se pregătească pentru resentimente și epuizare ulterioară. Înainte ca o soție și mamă să poată oferi familiei sale ceea ce are nevoie, ea trebuie să aibă grijă de ea însăși.
Proverbele 31 aplaudă femeile virtuoase, inteligente și harnice – și a fost scrisă într-o perioadă în care contribuțiile soțiilor și mamelor treceau în mare parte neobservate. Femeile evlavioase se pot bucura de acest lucru atunci când propriile lor alegeri reflectă unele dintre calitățile descrise acolo.
Soțiile își exprimă adesea dorința ca soții lor să fie buni conducători, iar unele se plâng că soții lor nu conduc bine. Este adevărat că Dumnezeu se așteaptă ca soții să poarte responsabilitatea pentru bunăstarea familiilor lor. Dar este important să ne amintim că liderii buni trebuie să aibă urmași buni. Ca parte a blestemului pe care Dumnezeu l-a pus asupra Evei pentru păcatul ei (Geneza 3:16), femeile au, prin natura lor, tendința de a dori să conducă peste soții lor. Multe femei își văd soții ca pe niște proiecte neterminate pe care ar trebui să le repare. Încercările unei soții de a-l „ajuta” pot adesea să-l închidă pe soțul ei, mai ales dacă acesta nu se simte confortabil în rolul de lider. Acest lucru nu îi scuză refuzul de a păși în rolul pe care Dumnezeu l-a conceput pentru el. Dar o soție creștină își recunoaște rolul și îl lasă să conducă. Ea își poate oferi respectuos sfatul și părerea, iar un soț înțelept o va căuta, dar recunoaște că, odată ce a făcut-o, responsabilitatea ei s-a încheiat, iar decizia finală îi aparține lui. Când el știe că ea nu îl va doborî atunci când nu este de acord, este mai probabil să facă un pas înainte și să conducă.
Un pericol pe care femeile creștine îl pot întâmpina în căsnicie și în maternitate este acela de a permite ca identitatea lor să fie complet întemeiată pe rolurile lor familiale. Rata divorțurilor în rândul cuplurilor de vârstă mijlocie din unele părți ale lumii dă mărturie despre acest model distructiv. De multe ori, soția este cea care părăsește un bărbat bun fără alt motiv decât acela că nu este fericită. O parte din dezamăgirea ei se datorează modului în care căsătoria a fost exaltată ca scop suprem pentru tinerele fete. Ea a crezut încă din copilărie că, odată ce va întâlni și se va căsători cu bărbatul potrivit, va fi împlinită. O mare parte din învățătura bisericii a participat la această divinizare a căsătoriei, așa că, pentru o femeie creștină, dezamăgirea poate fi resimțită ca și cum Dumnezeu ar fi înșelat-o. Deși căsătoria este bună și corectă și este un vehicul de binecuvântare, ea nu ar trebui niciodată să fie privită ca fiind sursa valorii și împlinirii unei femei. Numai Dumnezeu poate fi aceasta, iar soțiile creștine sunt cele care își văd rolurile, nu ca pe niște scopuri în sine, ci ca pe niște căi prin care Îl pot sluji mai bine pe Domnul lor (1 Corinteni 10:31).
O femeie care dorește să fie o soție creștină și evlavioasă își poate pune următoarele întrebări:
1. Îmi păstrez viața spirituală sănătoasă și prioritatea mea principală? (Matei 6:33)
2. Mi-am acceptat de bunăvoie rolul dat de Dumnezeu de parteneră a soțului meu? (1 Corinteni 11:3)
3. Caut zilnic să mă smeresc și să slujesc așa cum a făcut Isus, mai degrabă decât să caut să fiu servită? (Marcu 10:44-45)
4. Mi-am dezbrăcat inima de idoli, cum ar fi cumpărăturile, flirturile, acapararea sau dependențele? (Exodul 20:3)
5. Indică timpul meu liber că îmi prețuiesc soțul, familia și pe Mântuitorul meu? (Galateni 5:13)
6. Păzesc spiritul căminului meu prin ceea ce permit să intre în casă prin mass-media, reviste și muzică? (Filipeni 4:8)
7. Mă mențin plăcută fizic și emoțional soțului meu? (Proverbe 27:15; 31:30)
8. Arată îmbrăcămintea, machiajul și prezentarea mea că îmi respect trupul, pe soțul meu și pe Mântuitorul meu? (1 Petru 3:3-5)
9. Am eliminat vulgaritățile lumești din vorbirea mea (înjurături, vorbe grosolane, glume murdare), astfel încât cuvintele mele să fie pline de har? (Coloseni 4:6)
10. Sunt eu un administrator înțelept și atent al finanțelor gospodăriei? (Proverbe 31:16)
11. Îi acord soțului meu respect datorită poziției sale sau doar atunci când cred că îl merită? (Efeseni 5:33)
12. Am eu grijă de casă și de copii? (Proverbe 31:27-28)
13. Păzesc eu inima soțului meu prin faptul că nu dezvălui niciodată în public discuții private și nici nu folosesc slăbiciunile lui împotriva lui? (Proverbele 31:11)
14. Continui să-mi dezvolt darurile și pasiunile pe care Dumnezeu mi le-a încredințat? (2 Timotei 1:6)
15. Mă bazez pe propria mea putere sau pe puterea Duhului Sfânt pentru a fi o soție, o mamă și o ucenică evlavioasă? (Galateni 5:25)
Pentru că Isus a anulat datoria noastră de păcat (Coloseni 2:14), oricine dorește acest lucru poate deveni o persoană evlavioasă. Evlavia nu depinde de intelect, educație sau religie. De asemenea, ea nu este interzisă celor cu un trecut păcătos, cu acte de divorț sau cu dosare de închisoare. În calitate de urmași ai lui Hristos, cu toții ar trebui să căutăm să devenim mai evlavioși, indiferent de rolul pe care îl deținem, pentru că așa ne este poruncit (1 Petru 1:16) și pentru că dorim să semănăm mai mult cu Cel pe care Îl iubim.