7. Picturile rupestre din peștera El Castillo (Discul roșu) (c.39.000 î.Hr.)
Tehnicile recente de datare cu Uraniu/Toriu (U/Th) arată că un punct sau un disc mare roșu-ocru din această peșteră din Cantabria a fost pictat cel puțin încă din anul 39.000 î.Hr., ceea ce îl face cea mai veche pictură rupestră din lume descoperită până în prezent. Șabloanele de mână din apropiere au fost datate la aproximativ 37.000 î.Hr.
Cultura Aurignaciană.
Monte Castillo, Puente Viesgo, Cantabria, Spania.

8. Arta rupestră din Sulawesi (c.37.900 î.Hr.
Picturi rupestre cu șabloane de mână și animale din peștera Leang Timpuseng. Cea mai veche artă din Asia și cel mai vechi șablon de mână din lume.
Paleoliticul superior timpuriu.
Maros-Pangkep, Sulawesi, Indonezia.

9. Omul leu din Hohlenstein Stadel (38.000 î.e.n.)
Această sculptură în fildeș a unei figuri umane cu cap de leu, dezgropată într-o peșteră din interiorul Muntelui Hohlenstein din Jura șvăbească, este cea mai veche sculptură antropomorfă cunoscută din lume și cea mai veche piesă de sculptură din Paleoliticul superior.
Cultura Aurignaciană.
Muzeul Ulmmer, Ulm, Germania.

10. Venus din Hohle Fels (c.38.000-33.000 î.Hr.)
Sculptura din fildeș a unei femei obeze. Cea mai veche dintre figurinele Venus apărute în Europa în timpul Paleoliticului superior.
Cultura Aurignaciană.
Peștera Hohle Fels din Jura Șvăbească din sud-vestul Germaniei.

Curt ghid de cronologie a epocii de piatră

Iată o schiță a cronologiei și a datelor de bază ale epocii de piatră.

Epoca Paleoliticului de Piatră

Paleoliticul inferior (2.500.000 – 200.000 î.Hr.)
Asociat cu primele forme de artă rupestră, cum ar fi cupolele și alte petroglife.

Paleoliticul mijlociu (200.000 – 40.000 î.Hr.)
Au apărut primele figurine, împreună cu desene rupestre mai complexe, ideomorfe și gravuri. Apare Omul de Neanderthal.

Paleoliticul superior (40.000-8.000 î.Hr.)
Perioada majoră a artei plastice timpurii, exemplificată de arta portabilă, cum ar fi Figurinele lui Venus, sculptura în basorelief și picturile și gravurile rupestre policrome de la Lascaux și Altamira. Apare, de asemenea, ceramica timpurie. Omul de Neanderthal este înlocuit de omul anatomic modern, precum Omul de Cro-Magnon.

Perioada Magdaleniană este martora apogeului artei rupestre franco-cantabrice, picturile rupestre de la Lascaux și cele de la Altamira stabilind standarde impresionante de colorit și compoziție. Între timp, în Australia, au apărut picturile Bradshaw (c.15.500 î.Hr.), alături de o mare varietate de pictograme și petroglife realizate de creatorii aborigeni de la Ubirr Rock Art din Arnhem Land, Kimberley Rock Art din nordul Australiei și Burrup Peninsula Rock Art din Pilbara. Între timp, arta japoneză a apărut sub forma ceramicii antice Jomon (din 14.500 î.Hr.).

Perioada mezolitică
c.10.000 – 4.000 î.Hr: Europa de Nord și de Vest
c.10.000 – 7.000 î.Hr: Europa de sud-est
c.10.000 – 8.000 î.Hr: Orientul Mijlociu & Restul lumii
Vezi: Arta mezolitică, pentru detalii.
Mesoliticul a fost o scurtă perioadă intermediară între cultura vânătorilor-culegători din Paleolitic (Vechea Epocă de Piatră) și cultura agricolă din Neolitic (Noua Epocă de Piatră), în timpul căreia gheața s-a retras spre poli și s-a topit. În regiunile lipsite de gheață, există o perioadă mezolitică mai scurtă (numită epipaleolitic) sau, în caz contrar, începe imediat perioada neolitică, care duce la o sculptură mai sofisticată, la arta rupestră în aer liber și la dezvoltarea ceramicii de lut. Pentru un exemplu de artă rupestră mezolitică, vezi Cuevas de las Manos (Peștera Mâinilor) care datează din 7.300 î.Hr.

Perioada neolitică
c.4.000 – 2.000 î.Hr: Europa de Nord și de Vest
c.7.000 – 2.000 î.Hr: Europa de sud-est
c.8.000 – 2.000 î.Hr: Orientul Mijlociu & Restul lumii
Vezi: Arta neolitică, pentru detalii.
Era neolitică este martora începutului civilizației în ținuturile Sumerului, (vezi arta mesopotamiană și sculptura mesopotamiană), în Egipt și Persia, precum și în civilizația Văii Indusului din India. Sunt construite orașe precum Ierihon, Ur, care necesită tot felul de arhitectură și forme de artă publică. Arta funerară, exemplificată de piramidele egiptene, devine foarte dezvoltată: vezi Arhitectura egipteană pentru detalii. Apar pictogramele și sistemele moderne de scriere. Europa cunoaște o perioadă neolitică mult mai târzie și rămâne în urmă din punct de vedere artistic. În locul artelor frumoase, artiștii și arhitecții europeni se concentrează pe construcția de morminte folosind megaliți mari, împodobiți cu sculpturi, gravuri și alte tipuri de artă megalitică. Epoca de piatră se încheie odată cu încheierea Neoliticului. Pentru o capodoperă sculpturală din Neoliticul târziu din sudul Europei, a se vedea sculptura din teracotă cunoscută sub numele de Gânditorul de la Cernavoda (c.5000 î.Hr., Muzeul Național de Istorie a României, București).

Epoca bronzului (Europa: c.3000 î.Hr. – 1200 î.Hr.)

Se remarcă prin metalurgia sa, inclusiv prin rafinatele lucrări timpurii din bronz, aur și argint, precum și prin ceramică. Apar primele civilizații din Orientul Apropiat (minoică, miceniană). Comerțul înflorește în jurul Mediteranei, ducând la schimburi de tehnici și materiale artistice. Metalurgia celtică este, de asemenea, o sursă de inspirație.

Epoca fierului (Europa: c.1500 î.Hr. – 200 î.Hr.)

Civilizația greacă înflorește în Grecia continentală. Începând cu aproximativ 400 î.Hr. – când arta greacă începe să uimească – părăsim preistoria și intrăm în marea epocă a Antichității clasice, caracterizată de sculptura și ceramica grecească și de stilul mai sobru al artei romane. Ceramica chineză timpurie a înflorit, de asemenea, la fel ca și arta Indiei.

Cum se datează arta din epoca de piatră?

Investigarea preliminară de către paleontologi a vârstei unui anumit artefact din piatră sau a unei anumite roci începe cu o examinare amănunțită a locului de amplasare, împreună cu un studiu al înregistrărilor geologice. Pentru a confirma că obiectul este contemporan cu solul sau depozitul sedimentar în care a fost găsit, și nu o îngropare intruzivă ulterioară într-un depozit mai vechi, se fac comparații cu alte fosile, roci și straturi de rocă pentru a stabili biostratigrafia sitului. Odată ce contemporaneitatea a fost stabilită, vârsta obiectului poate fi evaluată, uneori destul de precis, folosind tehnici de datare „absolută” sau cronologică.

Un tip major de datare absolută este datarea radiometrică. Aceasta se bazează pe faptul că se știe că un număr de izotopi radioactivi (cum ar fi uraniul) se dezintegrează în produse fiice la o rată constantă cunoscută. Probabil cel mai cunoscut exemplu de testare radiometrică a organismelor vii, care ar fi putut fi găsite la fața locului, este datarea cu carbon-14 (radiocarbon), care se bazează pe absorbția carbonului-14. O formă mai nouă folosită de Dr. Pike în peșterile El Castillo și Altamira este cunoscută sub numele de datare cu uraniu/toriu. Metodele mai recente de datare radiometrică izocronă evită problemele care pot rezulta potențial în timpul testării radiometrice. O altă formă este testarea radiometrică potasiu-argon, care compară proporția de potasiu și argon din rocile vulcanice. Spectrometria de masă termionică poate fi folosită pentru a îmbunătăți rezultatele metodelor de datare prin descompunere a uraniului.

Un alt tip de metodă de datare preistorică este termoluminescența (precum cuarțul, silexul), concepută pentru a stimula rocile vulcanice să elibereze electroni din „buzunarele” lor energetice. În timp ce termoluminescența obișnuită (TL) folosește căldura ca sursă de stimulare, luminescența stimulată optic (OSL) folosește lumina laser. Alte metode de datare includ: metoda Uranium Fission-Track, datarea prin hidratare a obsidianului, racemizarea aminoacizilor, datarea prin patinare, rezonanța de spin electronic și datarea prin expunere la raze cosmice.