The Chicago Housing Authority (CHA) a fost înființată în 1937 pentru a oferi locuințe pentru locuitorii săraci și cu venituri mici din oraș. Din 1938 până în 1968, CHA a construit numeroase complexe de apartamente, la început cu înălțime redusă și gestionate de manageri împuterniciți să excludă potențialii chiriași pe care îi considerau supărători. Câteva dintre ele erau diverse din punct de vedere rasial. La început, proiectele au fost amplasate atât în zone pentru albi, cât și pentru negri, dar consilierii albi au blocat ulterior construcția lor în zonele pentru albi. După 1955, cele mai multe locuințe publice au fost construite în proiecte turn pe superblocuri plasate în cartierele de negri sau la marginea acestora, în spații deschise prin programe de reînnoire urbană. Sub presiunea relocării rezidenților strămutați de construcția de autostrăzi și de reînnoirea urbană, CHA a renunțat la selecția chiriașilor, iar întreținerea pe termen lung a structurilor de tip „no-frills” a devenit extrem de problematică, mai ales având în vedere proporția neobișnuit de mare de copii din clădiri și întreținerea inadecvată din partea agenției. După acuzațiile potrivit cărora orașul a perpetuat segregarea rasială prin politica sa de locuințe publice de a construi numai în zonele de culoare și după retragerea unei finanțări federale semnificative pentru construcții noi, modelul existent a fost înghețat în spațiu. Întrucât locuințele publice de mare înălțime au fost declarate un eșec pe scară largă, politica din 1996 a dus la demolarea mai multor proiecte proeminente, inclusiv a multor unități din complexele Robert Taylor Homes, Stateway Gardens și Cabrini-Green.

.