Se poate considera că un sistem fizic, care se schimbă pe măsură ce trece timpul de la o stare sau configurație la alta, progresează de-a lungul unei anumite căi de evoluție și se poate întreba, din acest punct de vedere, de ce selectează acea anumită cale dintre toate căile imaginabile. Răspunsul este că sistemul fizic însumează valorile funcției sale lagrangiane pentru toate punctele de pe fiecare cale imaginabilă și apoi selectează calea cu cel mai mic rezultat. Acest răspuns sugerează că funcția lagrangiană măsoară ceva analog cu creșterile de distanță, caz în care se poate spune, într-un mod abstract, că sistemele fizice iau întotdeauna cele mai scurte căi.

În cazul special al unei raze de lumină, calea configurațiilor sistemului este doar calea obișnuită a luminii prin spațiu, iar funcția lagrangiană se reduce pur și simplu la o măsură a trecerii timpului. Traiectoria curbă particulară pe care o parcurge o rază de lumină printr-o lentilă refractantă este, prin urmare, doar cea care durează cel mai puțin timp.

Principiul este, totuși, mult mai general decât atât și este o descoperire remarcabilă faptul că pare să descrie la fel de bine toate fenomenele, inclusiv, de exemplu, deplasarea unei rachete spre Lună și probabilitatea ca particulele subatomice care se ciocnesc să se împrăștie reciproc în direcții selectate.

.