De Melanie McCabe, PhD
„Este comportamentul copilului meu tipic?” este o întrebare care se pune adesea atunci când familiile sunt îngrijorate de comportament sau emoții. Un profesionist în domeniul sănătății mintale poate ajuta să determine dacă comportamentele și emoțiile sunt tipice sau dacă copilul ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar. Dificultățile emoționale și comportamentale pot fi o parte tipică a creșterii, dar, pe baza intensității, frecvenței și duratei, aceste dificultăți pot fi în afara intervalului așteptat. Stabilirea a ceea ce este tipic sau nu poate depinde de o serie de factori.
Sursele comune de dificultăți emoționale includ studiile academice, prieteniile, schimbările de acasă, bursele, tranziția școlară, examenele, sporturile și admiterea la facultate. Unii copii se confruntă cu aceste provocări și le depășesc cu puțin sprijin. Sentimentele scurte de teamă, inutilitate, inadecvare, indecizie, furie și tristețe sunt răspunsuri naturale la momente și situații stresante. Atunci când se confruntă cu mai mulți factori de stres în același timp sau când magnitudinea factorului de stres crește, emoțiile neplăcute rezultate pot fi copleșitoare și greu de controlat. Unii copii vor avea nevoie de puțin timp și sprijin și vor continua relativ nevătămați. Alții s-ar putea să nu fie capabili să depășească acești factori de stres fără sprijin suplimentar.
Copiii și adolescenții, ca și adulții, își manifestă sentimentele în moduri diferite sau pot chiar să nu le manifeste deloc. Unii sunt mai predispuși să își arate emoțiile în exterior sau să le exteriorizeze. Ei se pot înfuria rapid, pot părea capricioși, certăreți sau pot încălca regulile. Alți copii sunt mai predispuși să își direcționeze emoțiile spre interior sau să le interiorizeze. Internalizarea poate include faptul de a avea gânduri negative despre sine legate de abilități, imaginea corporală, valoare sau simpatie. Copiii și adolescenții care internalizează emoțiile pot îndeplini așteptările externe, cum ar fi mersul la școală, și pot părea chiar să exceleze la orice, în ciuda luptelor lor emoționale interne. Internalizarea și externalizarea pot apărea simultan și nu se exclud reciproc.
Dacă emoțiile negative nu sunt gestionate în mod sănătos, acestea pot duce la mai multe provocări. Copiii mici se pot izola, se pot lupta să-și facă și să-și păstreze prietenii, pot refuza școala, pot evita să încerce lucruri noi sau pot părea certăreți. Copiii mai mari pot avea comportamentele enumerate mai sus și se pot angaja, de asemenea, în comportamente de externalizare care sunt riscante, cum ar fi consumul de droguri, practici sexuale nesigure sau încălcarea regulilor și legilor. Internalizarea poate fi observată în exterior ca izolare, dificultate în a-și face noi prieteni, aderență la rutine rigide, auto-vătămare, control al alimentelor, relații emoționale sau sexuale nesănătoase și asumarea de riscuri. Învățarea modului de a exprima aceste sentimente în mod sănătos poate ajuta la gestionarea gândurilor și sentimentelor neplăcute și poate crește probabilitatea de a lua decizii mai sănătoase în viitor.
Este important să știți când să cereți ajutor. Semnele evidente care indică faptul că este timpul să solicitați ajutorul unui profesionist includ automutilarea, gânduri sau comportamente suicidare, schimbări drastice ale greutății corporale care nu au legătură cu dezvoltarea tipică, încălcarea legii sau a regulilor și participarea la comportamente riscante. Alte semne pentru a căuta aportul unui profesionist includ dificultăți în reglarea emoțiilor, cum ar fi plânsul neașteptat, refuzul de a discuta anumite subiecte, furia rapidă, izbucnirile emoționale și gândurile sau comentariile negative despre sine.
.