Autoritățile au reprimat puternic drepturile la libertatea de exprimare, de asociere și de întrunire. Forțele de securitate au folosit forța letală în mod ilegal pentru a zdrobi protestele, ucigând sute de persoane și reținând în mod arbitrar mii de protestatari. Autoritățile au reținut în mod arbitrar peste 200 de apărători ai drepturilor omului și au impus condamnări la închisoare și la biciuire împotriva multora dintre ei. O nouă lege a permis femeilor iraniene căsătorite cu bărbați cu cetățenie străină să transmită copiilor lor cetățenia iraniană, dar femeile au continuat să fie discriminate, iar autoritățile și-au intensificat represiunea împotriva apărătorilor drepturilor femeilor care militau împotriva legilor privind vălul forțat. Minoritățile etnice și religioase s-au confruntat cu o discriminare înrădăcinată. Tortura și alte rele tratamente, inclusiv prin refuzul acordării de îngrijiri medicale, au rămas larg răspândite și sistematice; acestea au fost comise cu impunitate. Au fost aplicate pedepse judiciare crude, inumane și degradante. Zeci de persoane au fost executate, uneori în public; mai multe dintre ele aveau mai puțin de 18 ani la momentul săvârșirii infracțiunii. Au existat încălcări sistematice ale dreptului la un proces echitabil. Autoritățile au comis crima continuă împotriva umanității de dispariție forțată prin ascunderea sistematică a soartei și a locului unde se află câteva mii de disidenți politici executați extrajudiciar în secret în anii 1980.

Context

Inundațiile fulgerătoare din martie și aprilie au afectat milioane de oameni și au făcut cel puțin 77 de morți și mii de persoane strămutate, potrivit oficialilor. Autoritățile au fost criticate pentru că nu au alocat suficiente resurse pentru ajutor și reconstrucție.

Sancțiunile impuse de SUA au continuat să aibă un impact negativ asupra economiei iraniene, cu consecințe negative asupra exercitării drepturilor economice, sociale și culturale.

Iranul a oferit sprijin militar forțelor guvernamentale și milițiilor în conflictele armate din Siria și Irak.

Iranul a rămas închis observatorilor independenți ai drepturilor omului. Amnesty International și mai multe organisme ONU pentru drepturile omului, inclusiv raportorul special al ONU privind situația drepturilor omului în Iran, al cărui mandat a fost reînnoit în martie de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, nu au putut vizita țara.

Libertatea de exprimare, de asociere și de întrunire

Autoritățile au reprimat puternic drepturile la libertatea de exprimare, de asociere și de întrunire.

Forțele de securitate au folosit forța inutilă sau excesivă pentru a dispersa protestele și au reținut în mod arbitrar demonstranți pașnici.

În noiembrie, forțele de securitate au zdrobit protestele la nivel național, ucigând peste 300 de persoane, inclusiv copii, potrivit unor surse credibile; mulți au murit din cauza rănilor prin împușcare la nivelul organelor vitale. Mii de protestatari au fost reținuți în mod arbitrar. Mulți au fost supuși la dispariție forțată, tortură sau alte rele tratamente, inclusiv prin loviri cu pumnii, lovituri cu picioarele, biciuiri și bătăi. Autoritățile au pus în aplicare o închidere aproape totală a internetului în timpul protestelor pentru a împiedica oamenii să împărtășească imagini și videoclipuri cu forța letală folosită de forțele de securitate.

Sute de alte persoane au fost reținute în mod arbitrar în legătură cu exercitarea pașnică a drepturilor lor, în general pe baza unor acuzații false de securitate națională. Cel puțin 240 erau apărători ai drepturilor omului, inclusiv avocați, activiști pentru drepturile lucrătorilor, activiști pentru protecția mediului, activiști pentru drepturile minorităților, activiști pentru drepturile femeilor, militanți împotriva pedepsei cu moartea și cei care căutau adevărul, justiția și reparația pentru execuțiile extrajudiciare în masă și disparițiile forțate din anii 1980. Mai mulți membri de familie ai apărătorilor drepturilor omului au fost supuși interogatoriilor și altor forme de hărțuire. Lucrătorii din mass-media și disidenții politici s-au numărat, de asemenea, printre cei reținuți în mod arbitrar.

Grupurile independente ale societății civile și ale drepturilor omului au rămas interzise. A continuat cenzura tuturor formelor de mass-media și bruiajul canalelor străine de televiziune prin satelit.

Autoritățile au efectuat raiduri la petreceri private mixte, arestând și urmărind penal zeci de bărbați și femei pentru încălcarea „decenței publice”. Sentințele lor au inclus biciuirea.

Facebook, Telegram, Twitter și YouTube au rămas blocate. Autoritățile au convocat pentru interogatoriu unii utilizatori de Instagram cu un număr mare de urmăritori, inclusiv modele, muzicieni și dansatori, iar în unele cazuri i-au reținut și le-au preluat conturile.

În aprilie, procurorul general al Iranului a anunțat că publicarea de „știri false” legate de inundații reprezintă o problemă de securitate națională. Ulterior, poliția cibernetică iraniană a anunțat arestarea a 24 de utilizatori ai rețelelor de socializare din provincia Khuzestan pentru „răspândirea de știri distorsionate și zvonuri” și „tulburarea opiniei publice” în legătură cu inundațiile.

Avocati pentru drepturile omului

Autoritățile au luat măsuri drastice împotriva avocaților pentru drepturile omului, urmărindu-i pe unii în legătură cu activitatea lor pașnică în domeniul drepturilor omului, inclusiv în ceea ce privește apărarea clienților care se confruntă cu acuzații false de securitate națională. În martie, Nasrin Sotoudeh a fost condamnată la 33 de ani și șase luni de închisoare și la 148 de lovituri de bici. Ea trebuie să ispășească 12 ani din această pedeapsă, în plus față de cei cinci ani dintr-un caz separat. În iunie, avocatul Amirsalar Davoudi a fost condamnat la 29 de ani și trei luni de închisoare, din care va ispăși 15, și la 111 lovituri de bici.

Lucrători și activiști pentru drepturile muncii

Mii de lucrători au organizat demonstrații pașnice și greve pe tot parcursul anului în semn de protest față de salariile și pensiile neplătite, condițiile de muncă și standardele de viață precare, privatizarea companiilor din sectorul public care a dus la condiții de angajare inferioare standardelor, precum și alte nemulțumiri. Autoritățile au arestat zeci de lucrători protestatari sub acuzații legate de securitatea națională și au condamnat peste două duzini de persoane la închisoare și la flagelare.

De Ziua Internațională a Muncitorilor, forțele de securitate au folosit forța inutilă pentru a dispersa o demonstrație pașnică în Teheran, bătând și arestând în mod arbitrar zeci de muncitori. Printre aceștia se numărau activiștii pentru drepturile muncii Atefeh Rangiz și Neda Naji, care au fost condamnați la cinci ani și, respectiv, cinci ani și jumătate de închisoare pentru participarea la protest.

În septembrie, activiștii pentru drepturile muncii Sepideh Gholian și Esmail Bakhshi, încarcerați, au fost condamnați la 18 ani și, respectiv, 13 ani și jumătate de închisoare și la 74 de lovituri de bici în legătură cu participarea lor la proteste pașnice privind salariile neplătite la compania de trestie de zahăr Haft Tappeh din provincia Khuzestan și cu declarațiile publice în care au afirmat că au fost torturați în detenție. Televiziunea de stat a difuzat „mărturisirile” lor forțate cu câteva luni înainte de procesul lor. În decembrie, sentința lui Sepideh Gholian a fost redusă la cinci ani de închisoare, iar cea a lui Esmail Bakhshi la cinci ani de închisoare și 74 de lovituri de bici.

Guvernul a continuat să interzică sindicatele independente.

Activiști de mediu

Decese de activiști de mediu au fost arestați. Opt ecologiști au fost condamnați la pedepse cuprinse între patru și 10 ani de închisoare în legătură cu activitățile lor de conservare, inclusiv efectuarea de cercetări privind viața sălbatică pe cale de dispariție din Iran. Aceștia au fost condamnați pentru acuzații care includ „cooperare cu state ostile împotriva Republicii Islamice”.

Lucrătorii din mass-media

O serie de jurnaliști au fost urmăriți în justiție și au primit pedepse cu închisoarea și/sau cu biciuirea în legătură cu activitatea lor.

În iunie, jurnalistul Masoud Kazemi a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare și la o interdicție de doi ani de a mai lucra în domeniul jurnalismului, în legătură cu postări pe rețelele de socializare în care susținea că guvernul este corupt.

În mai, jurnalista Marzieh Amiri a fost arestată în timp ce acoperea protestul de Ziua Internațională a Muncitorilor. În august, ea a fost condamnată sub acuzația de „răspândire a propagandei împotriva sistemului” la 10 ani și șase luni de închisoare și 148 de lovituri de bici, pedeapsă redusă la cinci ani de închisoare în apel.

În octombrie, Gardienii Revoluției au anunțat că l-au arestat pe Rouhollah Zam, editor al AmadNews, un canal popular pe o aplicație de mesagerie pe care autoritățile l-au acuzat de incitare la protestele din decembrie 2017 și ianuarie 2018. Televiziunea de stat iraniană a difuzat „mărturisirea” sa într-o înregistrare video de propagandă, la câteva zile după arestarea sa.

Disidenții politici

Autoritățile au reținut cel puțin 16 persoane care au semnat scrisori deschise în iulie în care cereau schimbări fundamentale în sistemul politic al țării; unele au fost acuzate de „insultarea liderului suprem”.

Disidenții politici Mehdi Karroubi, Mir Hossein Mousavi și Zahra Rahnavard au rămas în arest la domiciliu fără a fi acuzați sau judecați.

Drepturile femeilor

În mai, parlamentul a aprobat un proiect de lege de modificare a codului civil pentru a permite femeilor iraniene căsătorite cu bărbați cu cetățenie străină să transmită copiilor lor cetățenia iraniană. Noua lege a intrat în vigoare după ce Consiliul Gardienilor a ratificat-o în octombrie. Cu toate acestea, în timp ce copiilor bărbaților iranieni li se acordă în mod automat cetățenia iraniană, noua lege prevede că femeile trebuie să solicite cetățenia pentru copiii lor, iar copiii acestora trebuie să fie supuși unui control de securitate de către Ministerul de Informații înainte de acordarea cetățeniei.

În sens mai larg, femeile au continuat să se confrunte cu o discriminare înrădăcinată în dreptul familiei și în dreptul penal, inclusiv în ceea ce privește căsătoria, divorțul, ocuparea forței de muncă, moștenirea și funcțiile politice. Autoritățile nu au reușit să incrimineze violența de gen împotriva femeilor și fetelor, inclusiv violența domestică și căsătoriile timpurii și forțate, care au rămas larg răspândite. Sistemul judiciar a diluat un proiect de lege de lungă durată menit să protejeze femeile împotriva violenței, pe care îl revizuia și pe care l-a trimis la comisia guvernamentală pentru proiecte de lege pentru revizuire în septembrie.

Autoritățile și-au intensificat represiunea împotriva apărătorilor drepturilor femeilor care fac campanie împotriva legilor discriminatorii privind vălul forțat, condamnându-i pe unii la închisoare și la biciuire pentru acuzații care includ „incitarea și facilitarea corupției și a prostituției” prin promovarea „dezvăluirii”. În iulie, Yasaman Aryani și Monireh Arabshahi au fost condamnate fiecare la 16 ani de închisoare, iar Mojgan Keshavarz la 23 de ani și jumătate de închisoare. Toți trei trebuie să execute 10 ani de închisoare. În septembrie, autoritățile au arestat trei membri ai familiei cunoscutei jurnaliste și activiste iraniene stabilite în SUA, Masih Alinejad, ca represalii pentru activismul acesteia împotriva vălului forțat. În aprilie, poliția a trimis SMS-uri femeilor șoferițe care și-ar fi dat jos hijaburile în timp ce conduceau, somându-le să primească avertismente oficiale că mașinile lor vor fi confiscate dacă vor mai face acest lucru.

Autoritățile au continuat să impună o interdicție discriminatorie pentru femeile care intră pe stadioanele de fotbal pentru meciurile interne și să le aresteze pe cele care au sfidat-o, acuzându-le de infracțiuni penale. În octombrie, au permis ca 3.500 de femei să urmărească un meci de calificare la Cupa Mondială pe stadionul național. Acest lucru a avut loc după moartea lui Sahar Khodayari, care și-a dat foc în fața unui tribunal unde era judecată pentru acuzații legate de încercarea ei de a intra pe stadion.

Discriminare împotriva minorităților etnice

Minoritățile etnice, inclusiv arabii ahwazi, turcii azerbaidjeni, baluchii, kurzii și turkmenii, s-au confruntat cu o discriminare înrădăcinată, limitându-le accesul la educație, la locuri de muncă și la locuințe adecvate. Neglijarea economică a regiunilor populate de minorități a exacerbat sărăcia și marginalizarea. Persana a rămas singura limbă de predare în învățământul primar și secundar.

Membrii minorităților care s-au pronunțat împotriva încălcărilor drepturilor lor au fost supuși la detenție arbitrară, tortură și alte rele tratamente, procese nedrepte și încarcerare. Organismele de informații și de securitate i-au acuzat frecvent pe activiștii pentru drepturile minorităților că susțin „curentele separatiste” care amenință integritatea teritorială a Iranului.

Activistul pentru drepturile minorității turcești din Azerbaidjan, Abbas Lesani, a fost condamnat la 15 ani de închisoare în octombrie, fiind acuzat inclusiv de „răspândirea de propagandă împotriva sistemului” în legătură cu apărarea drepturilor turcilor din Azerbaidjan. El trebuie să ispășească 10 ani de închisoare.

Se pare că zeci de voluntari arabi ahwazi care ofereau ajutor victimelor inundațiilor din Ahvaz au fost arestați în mod arbitrar în legătură cu eforturile lor de ajutorare.

Autoritățile s-au folosit de protestele din noiembrie pentru a viza grupurile etnice minoritare și pentru a aresta în mod arbitrar zeci de arabi ahwazi, turci azerbaidjeni, baluci și kurzi, inclusiv activiști pentru drepturile minorităților.

Libertatea religiei și a credinței

Libertatea religiei și a credinței a fost încălcată în mod sistematic în lege și în practică. Autoritățile au continuat să impună persoanelor de toate credințele și ateilor coduri de conduită publică înrădăcinate într-o interpretare strictă a islamului șiit. Numai musulmanilor șiiți li s-a permis să ocupe poziții politice cheie. Dreptul de a schimba sau de a renunța la convingerile religioase a continuat să fie încălcat. Cei care au mărturisit ateismul au continuat să fie expuși riscului de detenție arbitrară, tortură și pedeapsa cu moartea pentru „apostazie”.

Atacurile generalizate și sistematice au continuat împotriva minorității Baha’i persecutate, inclusiv arestări arbitrare și încarcerări, închiderea forțată a întreprinderilor, confiscarea proprietății și interdicții de angajare în sectorul public. Zecilor de studenți Baha’i li s-a refuzat accesul la universități prin expulzare pentru practicarea pașnică a credinței lor.

Alte minorități religioase nerecunoscute de Constituție, cum ar fi Yaresan (Ahl-e Haq) și Erfan-e Halgheh, au fost persecutate pentru practicarea credinței lor și s-au confruntat cu o discriminare sistematică.

Zeci de derviși Gonabadi au rămas încarcerați sub acuzația de „adunare și complicitate la comiterea de infracțiuni împotriva securității naționale” în legătură cu un protest pașnic care a fost înăbușit în mod violent în 2018.

Zeci de creștini, inclusiv convertiți, au fost supuși la hărțuire, detenție arbitrară și condamnări la închisoare pentru practicarea credinței lor. Au continuat raidurile asupra bisericilor de casă.

Tortura și alte rele tratamente

Tortura și alte rele tratamente, inclusiv izolarea prelungită, au rămas răspândite și sistematice, în special în timpul interogatoriilor. Autoritățile au eșuat în mod constant să investigheze acuzațiile de tortură și să îi tragă la răspundere pe cei responsabili.

Este posibil ca tortura să fi cauzat sau să fi contribuit la moartea în custodie a mai multor persoane. În septembrie, familia lui Javad Khosravanian a fost informată că acesta a murit în custodie în urma arestării sale cu câteva zile mai devreme în Khorrambid, un județ din provincia Fars. Acesta a fost raportat ca fiind în formă și sănătos înainte de arestarea sa. Șeful departamentului de justiție din provincie a ordonat o anchetă cu privire la moartea sa. Au existat rapoarte potrivit cărora mai multe persoane au murit în arest în urma arestării lor în timpul protestelor din noiembrie.

Prizonierilor de conștiință li s-a refuzat în mod deliberat îngrijirea medicală adecvată, adesea ca pedeapsă. Apărătorul drepturilor omului Arash Sadeghi a continuat să fie torturat prin refuzul de a primi tratament pentru cancer. Printr-o nouă măsură punitivă, autoritățile au obligat prizonierii de conștiință din închisoarea Evin din Teheran să plătească pentru îngrijirea medicală primită în afara închisorii și au limitat drastic drepturile de vizită ale familiei.

Condițiile din multe închisori și centre de detenție au rămas crude și inumane, inclusiv supraaglomerarea, apă caldă limitată, hrană inadecvată, paturi insuficiente, ventilație slabă și infestări cu insecte.

Codul penal islamic a continuat să prevadă pedepse judiciare corporale care echivalează cu tortura, inclusiv biciuirea, orbirea și amputarea. Zeci de persoane au fost condamnate la flagelare pentru furt și agresiune, precum și pentru acte care, în conformitate cu dreptul internațional al drepturilor omului, nu ar trebui să fie incriminate. Aceste acte au inclus participarea la proteste pașnice, angajarea în relații extraconjugale, participarea la petreceri mixte și consumul de alcool. În iulie, cântărețul kurd Peyman Mirzazadeh a fost supus la 100 de lovituri de bici după ce a fost condamnat pentru acuzații care includeau și „consumul de alcool”. În octombrie, mâna unui deținut a fost amputată pentru furt într-o închisoare din Sari, provincia Mazandaran.

Pedeapsa cu moartea

Câteva zeci de persoane au fost executate în urma unor procese nedrepte, unele în public. Printre acestea se numărau mai multe persoane care aveau mai puțin de 18 ani la momentul săvârșirii infracțiunii.

Pedeapsa cu moartea a fost menținută pentru comportamente protejate de legislația internațională privind drepturile omului, inclusiv pentru unele comportamente sexuale consensuale între persoane de același sex și relații sexuale extraconjugale, precum și pentru infracțiuni formulate vag, cum ar fi „insultarea Profetului”, „dușmănie împotriva lui Dumnezeu” și „răspândirea corupției pe pământ”.

Codul penal islamic a continuat să prevadă lapidarea ca metodă de execuție.

Procese inechitabile

Au existat încălcări sistematice ale drepturilor la un proces echitabil.

„Mărturisiri” forțate obținute prin tortură și alte rele tratamente au fost difuzate la televiziunea de stat și folosite de instanțe pentru a emite condamnări. În august, fostul prizonier Mazyar Ebrahimi a declarat că autoritățile ministerului de informații l-au arestat pe el și pe alții în 2012 în legătură cu uciderea mai multor oameni de știință iranieni din domeniul nuclear și i-au torturat în mod repetat pentru a le extrage „mărturisiri” care au fost difuzate la televiziunea de stat. Ulterior, deputatul Mahmoud Sadeghi a introdus un proiect de lege care incriminează filmarea și difuzarea de mărturisiri forțate, dar este puțin probabil ca acesta să devină lege. În noiembrie, mass-media de stat a difuzat „mărturisirile” forțate ale protestatarilor arestați în timpul protestelor la nivel național din acea lună.

Învinuiților judecați în fața instanțelor speciale care se ocupă de corupția financiară li s-a refuzat dreptul de a face apel împotriva sentințelor de închisoare și li s-au acordat doar 10 zile pentru a face apel împotriva sentințelor la moarte. În iulie, sistemul judiciar a anunțat că, de la înființarea lor la jumătatea anului 2018, aceste instanțe au pronunțat 978 de verdicte, inclusiv nouă condamnări la moarte și 161 de condamnări la flagelare.

Autoritățile au continuat să refuze persoanelor care se confruntă cu anumite acuzații, inclusiv cele legate de securitatea națională, accesul la avocați independenți în faza de anchetă. Unor persoane li s-a refuzat accesul la avocatul lor chiar și în timpul procesului.

Crimele continue împotriva umanității

Autoritățile au comis crima continuă împotriva umanității de dispariție forțată prin ascunderea sistematică a soartei și a locului unde se află câteva mii de disidenți politici care au dispărut cu forța în timpul unui val de execuții extrajudiciare în masă secrete în Iran între iulie și septembrie 1988. Suferințele continue provocate familiilor victimelor au încălcat interdicția absolută a torturii și a altor rele tratamente.

Mulți dintre oficialii suspectați de implicare în disparițiile forțate și în execuțiile extrajudiciare în masă din 1988, inclusiv persoane legate de „comisiile morții”, au continuat să dețină poziții de putere. Alireza Avaei a rămas ministrul justiției din Iran; în martie; Ebrahim Raisi a fost numit în funcția de șef al sistemului judiciar; și, în iulie, Mostafa Pour Mohammadi, consilier al șefului sistemului judiciar iranian și fost ministru al justiției, a amenințat persoanele care pledează pentru adevăr și responsabilitate cu urmărirea penală pentru „terorism” și „complicitate” cu inamicii Iranului.

Amnesty International, Iran: Mii de persoane sunt deținute în mod arbitrar și riscă să fie supuse la tortură în cadrul unei represiuni înfricoșătoare după proteste (comunicat de presă, 16 decembrie 2019), https://www.amnesty.org/en/latest/news/2019/12/iran-thousands-arbitrarily-detained-and-at-risk-of-torture-in-chilling-post-protest-crackdown/

Amnesty International, Iran: Condamnare șocantă la 33 de ani de închisoare și 148 de lovituri de bici pentru apărătoarea drepturilor femeilor, Nasrin Sotoudeh (comunicat de presă, 11 martie 2019), https://www.amnesty.org/en/latest/news/2019/03/iran-shocking-33-year-prison-term-and-148-lashes-for-womens-rights-defender-nasrin-sotoudeh/

Amnesty International, Iran: Abuzurile asupra activistei încarcerate trebuie să înceteze: Sepideh Gholian și Esmail Bakhshi (Index: MDE 13/1295/2019), https://www.amnesty.org/en/documents/mde13/1295/2019/en/

Amnesty International, Iran: Moartea șocantă a unei fane de fotbal care și-a dat foc expune impactul disprețului față de drepturile femeilor (Comunicat de presă, 10 septembrie 2019), https://www.amnesty.org/en/latest/news/2019/09/iran-shocking-death-of-football-fan-who-set-herself-on-fire-exposes-impact-of-contempt-for-womens-rights/

Amnesty International, Iran: Declarațiile șocante ale unui oficial de rang înalt evidențiază impunitatea pentru masacrele din închisoare din 1988 (Index: MDE 13/0815/2019), https://www.amnesty.org/en/documents/mde13/0815/2019/en/