Evanghelia lui Luca începe cu următoarele observații:

„Deoarece mulți s-au apucat să întocmească o narațiune despre cele ce s-au împlinit între noi, așa cum ni le-au predat nouă, care de la început am fost martori oculari și slujitori ai cuvântului, mi s-a părut bine și mie, după ce am urmărit cu exactitate de la început desfășurarea tuturor lucrurilor, să-ți scriu cu rânduială, preasfințite Teofil, ca să cunoști certitudinea despre lucrurile în care ai fost instruit” (Lc. 1:1-4, ASV).

Leon Morris caracterizează introducerea lui Luca spunând: „Paragraful de deschidere este o singură propoziție în stil grecesc bun, cu vocabular clasic, ritm și echilibru” (The Gospel According to St. Luke, Grand Rapids: Eerdmans, 1974, p. 65).

În comparație cu celelalte Evanghelii, Luca începe cu o introducere literară care este personală (de ex, „mi s-a părut bine”, subliniere adăugată). Deși primele rânduri ale lui Luca diferă de cele ale lui Matei, Marcu și Ioan în această privință, stilul este asemănător cu unele dintre renumitele istorii laice ale antichității. Istoria lui Herodot (484-425 î.Hr.) începe astfel:

„Acestea sunt cercetările lui Herodot din Halicarnassus, pe care le publică, în speranța de a păstra astfel de la descompunere amintirea a ceea ce au făcut oamenii…” (trad. George Rawlinson, New York: Tudor Publishing Company, 1929, p. 1).

Pentru exemple similare, vezi The Gospel of Luke de William Barclay.

Luca, ca și Matei, Marcu și Ioan, a scris prin inspirația lui Dumnezeu (2 Pet. 1:21; 2 Tim. 3:16). Iar când Luca își introduce narațiunea, prin inspirație, el indică următoarele lucruri cu privire la relatarea sa despre viața și slujba Fiului lui Dumnezeu. În primul rând, el notează precedentul pentru o astfel de lucrare. În al doilea rând, el schițează procesul necesar pentru a o realiza. În al treilea rând, el dezvăluie scopul pentru care consemnează aceste aspecte. Duhul Sfânt a garantat acuratețea Evangheliei lui Luca, care include 1:1-4, iar în aceste versete Dumnezeu ne învață ceva despre metodologia procesului de revelație, în care a folosit agenția și abilitatea umană.

Precedentul pentru Evanghelia lui Luca

„Pentru că” înseamnă „un fapt deja bine cunoscut”, ceea ce oferă o justificare pentru lucrarea lui Luca (Fritz Rienecker, Linguistic Key to the Greek New Testament, Grand Rapids: Zondervan, 1980, p. 137). Era bine cunoscut faptul că „mulți au luat în mână” să scrie despre Isus din Nazaret. Speculațiile cu privire la identitatea celor „mulți” sunt zadarnice. Unii cercetători presupun că Luca trebuie să fi fost familiarizat cu Matei și Marcu în urma unui studiu al textului. Oricum ar fi, este evident că Luca nu este absolut dependent de aceste Evanghelii, deoarece 50% din materialul său este unic în lucrarea sa.

Luca laudă aceste lucrări anterioare. În primul rând, el a remarcat raportarea consecventă a „acelor chestiuni”. Acești scriitori au redactat narațiuni care erau în acord cu învățătura care circula în rândul congregațiilor din acea vreme, deoarece scrierile erau „așa cum ni le-au predat nouă.”

În al doilea rând, Luca a recunoscut fiabilitatea narațiunilor, deoarece acestea se bazau pe mărturiile martorilor oculari.

În al treilea rând, lucrările au fost validate și mai mult prin faptul că martorii oculari înșiși au fost schimbați de ceea ce „au văzut și au auzit” (cf. Fapte 4:20). Prin urmare, ei erau „slujitori ai cuvântului.”

În al patrulea rând, Luca a indicat că lucrurile pe care Isus Hristos „le-a făcut și le-a învățat” (vezi Fapte 1:1) au fost „împlinite printre noi”. Aceste evenimente nu se aflau într-un trecut îndepărtat; ele erau încă susceptibile de a fi dovedite în mod demonstrabil – dovezile erau la îndemână (cf. 1 Cor. 15:5-8). A.T. Robertson a observat: „Luca scrie după încheierea slujirii pământești a lui Hristos și totuși nu se află în trecutul îndepărtat” (Luke the Historian in the Light of Research, Grand Rapids: Baker, 1977, p. 47).

Cu aceste fapte familiare în fața publicului său, Luca a profitat de precedentul pentru a scrie despre rădăcinile istorice ale creștinismului. Abunda un interes semnificativ în ceea ce-l privește pe Isus din Nazaret, iar Luca știa că se putea realiza un bine suplimentar prin completarea literaturii curente cu o lucrare mai cuprinzătoare, cât timp era încă posibilă o verificare amănunțită.

Procesul de cercetare al lui Luca

Evanghelia lui Luca a fost scrisă pe baza unei investigații. Cercetarea sa a fost completă, minuțioasă și cuprinzătoare, cu scopul de a consemna adevărul. El se descrie pe sine însuși ca „după ce a urmărit cursul….” El a urmărit puțin câte puțin o urmă de dovezi. El a utilizat un proces „prin care se ajunge la o cunoaștere a problemei” (Rienecker, p. 137). Luca a folosit timpul perfect atunci când a scris „după ce a urmărit”, ceea ce indică faptul că investigația s-a încheiat și că descoperirile sale au fost păstrate în documentul său.

Luca dezvăluie că cercetarea sa a fost amănunțită. El a spus că a investigat desfășurarea „tuturor lucrurilor”. În ceea ce privește faptele relevante, el a făcut cercetări amănunțite. Cercetarea sa a implicat, fără îndoială, o serie de tehnici de investigare. Este posibil ca el să se fi folosit de alte narațiuni, care reprezentau relatările martorilor oculari. A avut ocazia să vorbească cu persoane precum Iacov (Faptele Apostolilor 21:17-18), fiul Mariei și al lui Iosif și fratele vitreg al lui Iisus. Ce ar fi putut Luca să afle de la Iacov, fiul Mariei, despre lucrurile pe care ea se întreba și le medita în inima ei (Lc. 1:29; 2:29,33,51)?

Luca a intervievat-o pe Maria însăși, dacă mai trăia? Ce i-ar fi putut spune Marcu medicului și tovarășului lui Pavel, când se aflau împreună la Roma (Col. 4:10,14)? În timp ce se afla la Ierusalim, Luca a întâlnit oameni precum Mnason, „un ucenic timpuriu”, în casa căruia Luca a stat (Fapte 21:15-16). Este posibil ca Luca să-i fi intervievat pe unii dintre cei 500 de frați cărora li s-a arătat Hristos cel înviat (1 Cor. 15:6)?

Nu numai că cercetarea lui Luca a fost minuțioasă în fiecare detaliu, dar a fost și cuprinzătoare. El a scris că a urmărit cursul tuturor lucrurilor „de la început”. El a cercetat și a înregistrat mai mult decât orice alt scriitor cu privire la evenimentele fundamentale ale creștinismului. El a relatat circumstanțele uimitoare ale nașterii lui Ioan, apariția îngerului Gabriel în fața Mariei, vizita Mariei la Elisabeta, închinarea lui Hristos de către păstori, vizita la templu și mărturia lui Simeon și a Anei, precum și discuția lui Iisus în vârstă de doisprezece ani cu bătrânii din templu.

A.T. Robertson spune: „Ideea lui Luca pare a fi aceea că, hotărât să scrie o altă narațiune și mai completă decât cele existente, a făcut mai întâi o investigație a întregului material disponibil pe care a putut pune mâna” (p. 51). Această investigație cuprinzătoare l-a condus înapoi la o zi în care un înger al Domnului i-a apărut lui Zaharia în templu (Lc. 1:5 și urm.).

Luca indică, de asemenea, că scopul său a fost de a verifica evenimentele. El era preocupat de adevăr, nu doar de o poveste bună. El a urmărit cursul tuturor lucrurilor „cu exactitate”. Luați în considerare grija precisă a lui Luca față de fapte. El relatează începutul propovăduirii lui Ioan cu nu mai puțin de șase personaje politice și jurisdicțiile lor respective (Lc. 3:1-3). Relatarea sa precisă este ilustrată și în cartea Faptele Apostolilor, unde menționează treizeci și două de țări, cincizeci și patru de orașe și nouă insule mediteraneene.

Când a vorbit despre lumea antică, a fost precis. Când a folosit terminologia politică, a fost precis. Când intuițiile medicale erau adecvate, priceperea sa i-a permis să zugrăvească o imagine mai vie. Nu este fără motiv ca fostul critic al lui Luca să scrie, după ce a urmărit el însuși traseul lui Luca: „Scriitorul de față este de părere că istoria lui Luca este de neegalat în ceea ce privește credibilitatea sa” (William Ramsay, The Bearing ofDiscovery on the Trustworthiness of the New Testament, Grand Rapids: Baker, 1979, p. 81).

Scopul Evangheliei lui Luca

Dr. Luca nu și-a bătut joc de ideea nașterii din fecioară sau de gândul învierii morților. Cu toate acestea, nu că ar fi observat acest gen de lucruri în cariera sa medicală. Dimpotrivă! Cu toate acestea, cu o claritate neobrăzată, Luca prezintă aceste evenimente remarcabile cu certitudine, pe baza dovezilor abundente pe care le-a trecut în revistă.

Și când le veți urmări, pas cu pas, veți „cunoaște certitudinea” acestor chestiuni referitoare la viața lui Isus Hristos. El a relatat adevărul cu privire la viața lui Isus – de la nașterea sa din fecioară până la miraculoasa înălțare. Iar adevărul spre care arată aceste fapte și evenimente este: „Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cei pierduți” (Lc. 19:10, ESV).

Luca se distinge de martorii oculari care au văzut și au auzit aceste lucruri (observați „ei” față de „noi” în Luca 1:1-2). Dar investigația sa a fost atât de amănunțită, cercetarea sa atât de cuprinzătoare, scopul său de a consemna adevărul atât de nobil – încât, deși el însuși nu a fost acolo, el ne poate duce acolo, pentru ca noi să cunoaștem certitudinea „acelor lucruri”. De fapt, odată ce părăsim versetul trei (adică referirea la „eu”), cel mai mare istoric se estompează în spatele celei mai mari povești spuse vreodată.

.