În ultimul deceniu, televiziunea a intrat în ceea ce unii critici numesc o „nouă epocă de aur”, marcată de o scriitură mai bună, de povești și personaje mai complexe, de actori de calibru superior și de efecte speciale de calitate pe marele ecran. Dar o relicvă din vremuri mai puțin sofisticate rămâne: Multe sitcom-uri folosesc încă o pistă de râs, o izbucnire de chicoteli preînregistrate sau râsete de la o audiență în direct din studio care le spune telespectatorilor când ceva ar trebui să fie amuzant.

Criticii au susținut că, în era televiziunii de prestigiu, pista de râs trebuie să moară. Dar un nou studiu sugerează că râsetele conservate vor mai fi, probabil, printre noi încă o vreme, deoarece, se pare, tehnica îi face pe oameni să perceapă glumele proaste ca fiind mai amuzante.

Pentru a investiga puterea râsului audienței, cercetătorii au supus 72 de adulți la 40 de glume foarte proaste, așa-numitele „glume de tată”. Glumele au fost prezentate fie fără niciun râs, urmate de o scurtă izbucnire de râsete clar false sau forțate, fie de râsete reale scurte și spontane. Participanții au fost instruiți să evalueze glumele pe o scală de la 1 la 7.

Gramele alese au fost, în mod cert, destul de jalnice, spune conducătoarea studiului, Sophie Scott, cercetător în neuroștiințe cognitive la University College London.

„Sunt glume teribile. Sunt glume foarte proaste”, spune Scott lui Nell Greenfieldboyce la NPR. „Am vrut să fie posibil ca ele să fie făcute mai amuzante pentru că, dacă am pornit în acest tip de studiu cu glume absolut fantastice, există pericolul ca ele să nu mai poată fi îmbunătățite.”

Cărei glume i s-a acordat o evaluare de bază de către 20 de studenți care le-au ascultat fără adaos de râs. Notele pentru toate cele 40 de glume au variat de la un sumbru 1,5 la 3,75, iar un mic eșantion de glume dezvăluie de ce:

• Ce stat are cele mai mici băuturi? Mini-soda!
• Ce folosește un dinozaur pentru a plăti facturile? Tyrannosaurus cecuri!
• Ce este portocaliu și sună ca un papagal? Un morcov!
• Cum se numește un om cu o lopată în cap? Dug!

Când a fost introdus râsul, însă, aceste ratinguri au urcat puțin. Glumele urmate de un râs forțat sau conservat au înregistrat în medie o creștere a scorului cu 10 procente, iar cele cu o izbucnire de râs care sună mai spontan au înregistrat o creștere de 15 până la 20 de procente. Cercetarea apare în revista Current Biology.

Atunci de ce faptul că îi auzim pe ceilalți oameni râzând ne face să chicotim și noi? „Râsul influențează cât de amuzante par glumele și cred că acest lucru se datorează faptului că râsul este un semnal foarte important pentru oameni. Întotdeauna înseamnă ceva”, îi spune Scott lui Ian Sample de la The Guardian. „Primești informații nu doar că este amuzant, ci și că este în regulă să râzi.”

Cercetarea anterioară a sugerat că râsul este procesat diferit la persoanele cu autism. Spre surprinderea cercetătorilor, însă, rezultatele au fost aceleași pentru cei 24 de adulți autiști incluși în studiu. Participanții autiști au reacționat la glume în același mod ca și indivizii neurotipici, sporindu-și scorurile la glume atunci când au fost adăugate piese de râs.

Robert Provine, un cercetător care studiază râsul la Universitatea din Maryland, Baltimore County, îi spune lui Greenfieldboyce că această descoperire se face ecoul a ceea ce a învățat despre râs. Râsul este un semnal profund și străvechi al spiritului ludic și este mai mult sau mai puțin contagios.

„Datele noastre sugerează că râsul poate influența, de asemenea, modul în care este percepută comedia ca fiind amuzantă și că persoanele cu autism sunt la fel de sensibile la acest efect”, spune Scott într-o declarație. „Acest lucru ar putea sugera că comedia și râsul sunt mai accesibile persoanelor cu autism decât se consideră în mod obișnuit.”

Este un lucru pe care l-a constatat și Scott. Într-un studiu anterior, ea a descoperit că regiunea corticală premotorie a creierului pregătește mușchii feței pentru a începe să râdă atunci când auzim alți oameni râzând. Cu alte cuvinte, glumele abia dacă contează – râdem pentru că alți oameni râd.

„Această cercetare arată că, în timp ce râsul în conservă ridică umorul unei comedii, adăugarea de râs real ar obține un răspuns mai bun”, spune ea. „Acest lucru a fost adoptat în emisiuni precum „Friends”, care sunt înregistrate în fața unei audiențe, cu râsul real amplificat în timpul editării pentru anumite glume care au fost bine primite.”

Și, după cum au descoperit și alții, vizionarea unor emisiuni fără râsul canalizat este de fapt destul de ciudat.