Discursul în „Cele paisprezece puncte” al președintelui Woodrow Wilson a fost un discurs ținut în fața unei ședințe comune a Congresului la 8 ianuarie 1918, în care Wilson a prezentat viziunea sa pentru o pace stabilă și de lungă durată în Europa, America și în restul lumii după Primul Război Mondial.

Proiectul lui Wilson cerea ca Aliații victorioși să stabilească condiții de pace dezinteresate cu Puterile Centrale învinse în Primul Război Mondial, inclusiv libertatea mărilor, restaurarea teritoriilor cucerite în timpul războiului și dreptul la autodeterminare națională în regiuni controversate precum Balcanii.

Devastarea și carnagiul Primului Război Mondial i-au ilustrat sumbru lui Wilson relația inevitabilă dintre stabilitatea internațională și securitatea națională americană.

În același timp, el a încercat să îi liniștească pe izolaționiștii americani declarând că lumea trebuie „să fie făcută aptă și sigură pentru a trăi în ea; și, în special, să fie făcută sigură pentru fiecare națiune iubitoare de pace care, ca și a noastră, dorește să își trăiască propria viață, să își determine propriile instituții, să fie asigurată de dreptate și tratament corect din partea celorlalte popoare ale lumii împotriva forței și agresiunii egoiste.”

Ce au fost cele paisprezece puncte?

În discursul său, Wilson a enumerat 14 strategii pentru a asigura securitatea națională și pacea mondială. Mai multe puncte au abordat probleme teritoriale specifice din Europa, dar cele mai semnificative secțiuni au dat tonul pentru diplomația americană postbelică și idealurile care aveau să formeze coloana vertebrală a politicii externe americane pe măsură ce națiunea a obținut statutul de superputere la începutul secolului XX.

Wilson putea prevedea că relațiile internaționale vor deveni doar mai importante pentru securitatea americană și comerțul global. El a pledat pentru condiții comerciale egale, reducerea armelor și suveranitate națională pentru fostele colonii ale imperiilor europene în curs de slăbire.

Unul dintre scopurile lui Wilson atunci când a ținut discursul celor paisprezece puncte a fost acela de a prezenta o alternativă practică la noțiunea tradițională de echilibru internațional al puterii păstrate prin alianțe între națiuni – a căror viabilitate fusese spulberată de Primul Război Mondial – și la visele de revoluție mondială, inspirate de bolșevici, care în acel moment câștigau teren atât în interiorul, cât și în afara Rusiei.

Wilson spera, de asemenea, să mențină în război, de partea Aliaților, o Rusie plină de conflicte. Acest efort s-a soldat cu un eșec, deoarece bolșevicii au căutat pacea cu Puterile Centrale la sfârșitul anului 1917, la scurt timp după ce au preluat puterea în urma Revoluției Ruse.

În alte moduri, însă, cele 14 puncte ale lui Wilson au jucat un rol esențial în politica mondială în următorii ani. Discursul a fost tradus și distribuit soldaților și cetățenilor din Germania și Austria-Ungaria și a contribuit la decizia acestora de a accepta un armistițiu în noiembrie 1918.

Tratatul de la Versailles

Ca și omul însuși, cele paisprezece puncte ale lui Wilson erau liberale, democratice și idealiste. El a vorbit în termeni măreți și inspirați, dar era mai puțin sigur de specificul modului în care obiectivele sale vor fi atinse.

La Conferința de pace de la Paris, Wilson a trebuit să se lupte cu liderii celorlalte națiuni aliate victorioase, care nu erau de acord cu multe dintre cele 14 puncte și au cerut sancțiuni dure pentru Germania în Tratatul de la Versailles.

Important, Wilson a îndemnat la înființarea unui organism internațional de guvernare al națiunilor unite cu scopul de a garanta independența politică și integritatea teritorială a țărilor mari și mici deopotrivă. Ideea sa a dat naștere Ligii Națiunilor, de scurtă durată. Organizația Națiunilor Unite, mai viabilă, avea să ia ființă abia după încheierea unui alt conflict global devastator: Al Doilea Război Mondial.

.