Dinozaurii au o reputație de temut pentru abilitățile lor de vânătoare, dar mai puțin când vine vorba de inteligența lor. Acest lucru se datorează în parte faptului că s-a crezut mult timp că multe specii au avut creiere relativ mici, capetele lor fiind pline de țesuturi protectoare care se presupune că lăsau puțin loc pentru materia cenușie. Dar descoperirea recentă a primului țesut cerebral fosilizat înregistrat ar putea ajuta la contestarea acestei imagini.
Cerebrul fosilizat a fost găsit de un colecționar pe o plajă de lângă Bexhill, în Sussex, Anglia. Acesta păstrează țesutul cerebral al unui mare dinozaur erbivor asemănător cu Iguanodon, una dintre primele specii de dinozauri care au fost identificate. Găsită printre rocile depuse în timpul perioadei cretacice timpurii, în urmă cu aproximativ 133 de milioane de ani, fosila este un endocast, format pe măsură ce straturile de sedimente au umplut treptat craniul.
Fosile endocast au mai fost găsite înainte, dar ceea ce este neobișnuit la acest specimen este faptul că milimetrul exterior sau aproximativ al țesuturilor cerebrale în sine a fost mineralizat. Acest lucru înseamnă că fosila înregistrează o parte din structura fină a țesuturilor originale. Examinarea fosilei cu ajutorul unui microscop electronic de scanare (un microscop puternic care permite vizualizarea structurilor foarte mici) ne-a permis să studiem această structură în detaliu.
Aceasta a scos la iveală dovezi ale meningelor dinozaurului, membranele exterioare rezistente și colagenoase care protejează creierul principal. De asemenea, a scos la iveală mici vase de sânge conservate ca niște tuburi care curg pe suprafața specimenului. Există chiar indicii de țesuturi mai profunde care ar fi putut forma o parte din cortexul cerebral, partea funcțională a creierului care conține neuroni.
Credem că acest nivel de conservare a fost posibil deoarece țesutul cerebral a fost efectiv decapat înainte de a fi mineralizat, probabil după ce dinozaurul a murit într-un corp de apă foarte acid și cu conținut scăzut de oxigen. Țesuturile moi au fost conservate de fosfați și minerale de fier, iar scanările CT (tomografie computerizată) arată că fosila conține, de asemenea, sedimente, precum și fragmente de frunze, crengi și oase.
Consumate, aceste observații creează o imagine a dinozaurului care a murit într-un mediu mlăștinos și bine vegetat. Capul său a fost probabil îngropat în sedimentele de pe fundul unui râu sau al unui lac, iar lipsa de oxigen a permis țesuturilor cerebrale să se mineralizeze înainte de a avea șansa de a se descompune.
Deși nu este surprinzător să descoperim că dinozaurii au avut creier, este remarcabil faptul că aceste țesuturi se pot păstra timp de atâtea milioane de ani. Acum că știm că creierele dinozaurilor pot fi conservate în acest mod, acest lucru ar putea duce la alte descoperiri pe măsură ce oamenii de știință se uită înapoi prin colecțiile muzeelor pentru a căuta alte specimene care ar putea fi studiate într-un mod similar.
Dinozauri cu creier de pasăre
Acest specimen poate dezvălui, de asemenea, informații despre mărimea creierului dinozaurilor, care a fost considerată de unii cercetători ca un indicator aproximativ al inteligenței lor. Creierul reptilelor moderne, cum ar fi crocodilii, este adesea înconjurat de țesuturi groase de protecție. Cercetătorii au speculat anterior că este posibil ca și creierele dinozaurilor să fi fost similare, țesutul cerebral real umplând doar jumătate din volumul encefalului.
Dar fosila cerebrală pare să arate că, la Iguanodon, membranele protectoare aveau o grosime de aproximativ 1 mm. Acest lucru ar sugera că creierul acestui dinozaur umplea cea mai mare parte a encefalului, mai mult ca la păsările moderne. Acest lucru, la rândul său, ar putea însemna că Iguanodon avea o inteligență mai mare decât cea care i-a fost atribuită anterior. Poate că, până la urmă, a fi „creier de pasăre” nu era un lucru rău. Un avertisment este că, în timpul procesului de conservare, este posibil ca așezarea gravitațională a creierului în interiorul carcasei cerebrale să fi strivit țesuturile protectoare înainte ca acestea să fie conservate, făcându-le să pară mai subțiri decât erau de fapt.
Este nevoie de lucrări suplimentare și de mai multe specimene înainte ca această descoperire să poată fi confirmată. Dar să sperăm că o mai mare recunoaștere a faptului că astfel de țesuturi delicate pot fi de fapt conservate în arhiva fosilă va duce la mai multe descoperiri care să ne facă să avansăm în înțelegerea comportamentului și fiziologiei dinozaurilor.
>.