Două dintre cele mai utilizate instrumente în planificarea calendaristică a proiectelor sunt „Tehnica de evaluare și revizuire a proiectului (sau programului)” (PERT) și „Metoda căii critice” (CPM).

Dar care sunt diferențele dintre ele?

PERT a fost dezvoltată ca o tehnică de planificare a programului de proiect în anii 1950 pentru Biroul de Proiecte Speciale al Marinei SUA, în timp ce CPM a fost dezvoltată aproximativ în aceeași perioadă de Morgan R. Walker și James E. Kelly pentru DuPont. Ambele metode sunt folosite pentru a identifica timpul minim necesar pentru a finaliza un proiect prin luarea în considerare a tuturor activităților interdependente ale proiectului care formează cea mai lungă cale sau durată.

Există într-adevăr doar două diferențe fundamentale între PERT și CPM, iar acestea sunt:

• PERT aplică o diagramă de rețea „Activitate pe rând”, în timp ce CPM aplică o diagramă de rețea „Activitate pe nod”. Activity-on-Arrow înseamnă că diagrama de rețea descrie fiecare eveniment de etapă ca un nod și prezintă informațiile privind activitatea pe săgețile care unesc fiecare eveniment de etapă. Activity-on-Node (Activitate pe nod) prezintă informațiile despre activitate sub forma unui nod și leagă o activitate de următoarea, în loc să lege o etapă de alta. Diferențele dintre cele două modele schematice sunt prezentate mai jos.

• A doua diferență, și cea mai importantă, este că CPM tradițional aplică o singură estimare a duratei și a costurilor pentru fiecare activitate, în timp ce PERT tradițional aplică o estimare a duratei medii ponderate în 3 puncte (optimistă, cea mai probabilă și pesimistă) pentru fiecare activitate și nu ia în considerare costurile. Durata medie ponderată PERT se calculează după cum urmează:

Te = (To + 4×Tm + Tp) ÷ 6 unde:

Te = (To + 4×Tm + Tp) ÷ 6 unde:

Te = Durata așteptată

To = Durata optimistă

Tm = Durata cea mai probabilă

Tp = Durata pesimistă

În zilele noastre, CPM și PERT au fost în mare parte absorbite într-o singură tehnică comună care aplică modelul diagramatic preferat CPM „Activitate pe nod” și utilizează calculul PERT al duratei medii ponderate în 3 puncte.

Atât PERT cât și CPM se bazează pe analiza a patru componente primare ale calendarului, fiind:

1. O listă a tuturor activităților necesare pentru a finaliza proiectul
2. Timp preconizat pe care fiecare activitate îl va dura pentru a fi finalizată
3. Dependențele dintre fiecare activitate
4. Punctele logice de început și de sfârșit pentru fiecare set de activități

Analiza căii critice:

Calea critică în orice proiect este cea mai lungă cale de activități interdependente necesară pentru a atinge un punct final logic. Analiza căii critice ia în considerare cel mai devreme și cel mai târziu momentul în care fiecare activitate poate începe și se poate termina fără ca proiectul să se prelungească. Procedând astfel, analiza determină care activități sunt „critice” pentru calendarul proiectului, în sensul că toate activitățile critice rezidă pe cea mai lungă cale de la începutul până la sfârșitul proiectului și, prin urmare, definesc durata totală minimă a proiectului.

Activitățile care pot fi întârziate sau prelungite dincolo de durata planificată, fără a extinde durata totală a unui proiect, sunt considerate activități necritice care au „marjă de manevră” (cunoscută și sub numele de „slack”). Se spune că o activitate care poate fi întârziată sau prelungită fără a provoca o întârziere a oricăror activități ulterioare are „marjă de manevră”, iar o activitate care poate fi întârziată sau prelungită fără a provoca o întârziere a proiectului în ansamblu se spune că are „marjă de manevră totală”.

Cantitatea de marjă de manevră totală disponibilă pentru orice activitate se calculează în unul din două moduri: Fie prin scăderea celei mai apropiate date de începere din cea mai recentă dată de începere, fie prin scăderea celei mai apropiate date de finalizare din cea mai recentă dată de finalizare a activității. Ambele metode vor da același rezultat, care va fi perioada de timp în care activitatea poate fi întârziată fără a afecta ultima dată de finalizare a oricăror activități ulterioare.

Cantitatea de marjă de manevră disponibilă pentru orice activitate se calculează prin scăderea primei date de finalizare a activității din prima dată de începere a activității din prima dată de începere a celei mai apropiate activități succesoare directe. Aceasta este cantitatea de timp în care activitatea poate fi întârziată fără a afecta cea mai apropiată dată de începere a oricăror activități ulterioare. Atunci când o activitate are o flotare totală zero, aceasta va avea, de asemenea, o flotare liberă zero.

Analiza căii critice este, de asemenea, utilizată pentru a calcula „rezistența” unui proiect. Cu alte cuvinte, suma cu care durata unui proiect este prelungită de fiecare activitate de cale critică. Tragerea este calculată prin compararea duratei activităților de pe calea critică cu fiecare valoare a flotantului total din toate celelalte activități paralele. În cazul în care o activitate pe calea critică nu are alte activități în paralel, rezistența sa este egală cu durata sa. Dacă o activitate pe cale critică are alte activități în paralel, rezistența sa este egală cu cea mai mică dintre următoarele valori: durata sa sau flotarea totală a activității paralele cu cea mai mică cantitate de flotare totală.

Riscuri ale programului:

Un program este unul dintre factorii determinanți ai proiectului care este cel mai susceptibil la riscuri. Acest lucru se datorează faptului că programele cuprind mai multe activități interdependente, fiecare dintre acestea conținând, de obicei, mai multe incertitudini.

Considerați, de exemplu, una dintre primele activități implicate în construcția unei clădiri, care este excavarea și pregătirea șantierului. Acesta este un proces relativ simplu, dar care depinde de o serie de factori pentru a fi finalizat în conformitate cu calendarul planificat al proiectului. Aceștia includ:

• Asigurarea faptului că utilajele, materialele, utilitățile și alte resurse necesare sunt toate disponibile pentru utilizare la data planificată de începere și rămân astfel pe toată durata activității.
• Asigurarea faptului că utilajele, materialele, utilitățile și alte resurse necesare rămân operaționale pe toată durata activității.
• Asigurarea faptului că toate autorizațiile de șantier sunt în vigoare și valabile pe toată durata activității.
• Asigurarea faptului că utilajele, sculele și echipamentele pot face față condițiilor de șantier.
• Asigurarea că vremea neașteptată nu afectează progresul.
• Asigurarea că problemele neașteptate privind forța de muncă nu afectează progresul.
• Asigurarea că problemele neașteptate privind sănătatea & și siguranța nu afectează progresul.
• Asigurarea că problemele neașteptate privind securitatea nu afectează progresul.
• Asigurarea că problemele de reglementare neprevăzute nu afectează progresul.

Majoritatea companiilor de construcții sunt bine versate în gestionarea acestor tipuri de riscuri și le vor planifica în mod normal. Ideea este doar de a evidenția numărul de factori de risc, și incertitudinile aferente, asociate chiar și cu cele mai elementare activități de proiect. Adăugați la aceasta numărul de activități diferite necesare pentru a finaliza un proiect tipic, împreună cu toate interdependențele lor, iar nivelul de incertitudine al unui program de proiect poate crește exponențial.

O soluție posibilă pentru a maximiza robustețea programului este de a include un tampon de siguranță în programul de bază pentru a absorbi orice întreruperi anticipate. Acest lucru se numește programare proactivă. Cu toate acestea, programarea proactivă pură nu este o opțiune realistă. Încorporarea unei siguranțe suficiente într-un program de bază, care să permită toate întreruperile posibile, ar duce, fără îndoială, la un program inacceptabil de lung. O a doua abordare, denumită programare reactivă, constă în definirea unei proceduri pentru a reacționa la o serie de perturbări care nu pot fi absorbite de programul de bază.

În centrul riscului de programare se află calea critică, deoarece aceasta este cea mai lungă cale de activitate care definește durata minimă a proiectului și conține cea mai mică cantitate de flotare totală. Orice întârziere a activităților de pe calea critică care au o flotare totală zero va întârzia calendarul general al proiectului. Prin urmare, este esențial să protejăm cât mai mult posibil calea critică, iar cel mai eficient mod de a face acest lucru este să ne asigurăm că durata planificată a fiecărei activități este cât mai precisă și mai robustă posibil.

Pentru mai multe informații despre serviciile și software-ul nostru de management al riscurilor de proiect, sau dacă doriți doar să vă exprimați propriile opinii pe această temă, nu ezitați să ne contactați prin intermediul paginii noastre „Contactați-ne”.