„Atunci Amnon a urât-o foarte mult, astfel încât ura cu care o ura era mai mare decât dragostea cu care o iubise.” – Biblia, 2 Samuel, 13:15

„Familiaritatea este rădăcina celor mai apropiate prietenii, precum și a celor mai intense ură.” -Antoine Rivarol

Multe mărturii, precum și opere de ficțiune, descriu situații în care oamenii se trezesc urând persoana pe care o iubesc. Acest lucru ar putea părea inițial o contradicție, căci cum poate cineva să iubească și să urască aceeași persoană în același timp? Pentru a discuta această problemă este necesar să se facă o distincție între coerența logică și compatibilitatea psihologică. A-l urî pe cel pe care îl iubești poate fi o experiență coerentă, dar ea ridică dificultăți în ceea ce privește compatibilitatea sa psihologică.

Dragostea și ura sunt adesea descrise ca fiind diametral opuse; în acest caz, este imposibil să vorbim despre a urî pe cel pe care îl iubim fără a ne angaja într-o contradicție logică. Două argumente majore pot fi aduse împotriva acestei descrieri. În primul rând, dragostea are un domeniu de aplicare mai larg decât ura, deoarece se referă la mai multe caracteristici ale obiectului. Astfel, în timp ce în ură obiectul este considerat în esență un agent rău, în iubirea romantică obiectul este perceput ca fiind atât bun, cât și atractiv. În al doilea rând, există multe varietăți ale fiecărei emoții (și există mai multe tipuri de iubire decât de ură), iar fiecare tip nu poate fi exact opusul tuturor celorlalte tipuri ale celeilalte emoții.
Iubirea și ura sunt experiențe distincte, mai degrabă decât opuse: Ele sunt similare în anumite aspecte și disimilare în altele. Având în vedere natura complexă a iubirii și a urii, este plauzibil ca atunci când oamenii își descriu relația ca fiind o relație de iubire și ură, ei să se refere la caracteristici diferite ale fiecărei experiențe.

Dificultatea care apare ca urmare a sentimentului de ură și iubire față de persoana iubită, nu doar în aceeași instanță, ci și pe o perioadă îndelungată, este dificultatea de a face față unei disonanțe emoționale profunde. Deși prezența emoțiilor amestecate nu este neapărat derutantă, prezența unor emoții diferite care sunt în același timp profunde și atotcuprinzătoare față de aceeași persoană, cum ar fi dragostea și ura, pare a fi incompatibilă din punct de vedere psihologic.

Oamenii își descriu relația ca fiind o relație de dragoste-ură atunci când circumstanțele sunt de așa natură încât focalizarea atenției se schimbă în condiții diferite; de aici și schimbarea atitudinilor emoționale. Când îndrăgostitul își concentrează atenția asupra înțelepciunii partenerei sale, el o iubește foarte mult. Când se gândește la umilința pe care ea i-o aduce, o urăște de moarte. Astfel, oamenii pot spune: „Te urăsc, Apoi te iubesc . . . Apoi te urăsc, Apoi te iubesc și mai mult” (Celine Dion); sau „Uneori te iubesc, alteori te urăsc. Dar când te urăsc, este pentru că te iubesc” (Nat King Cole). Astfel de cazuri pot fi explicate prin prisma faptului că experiențele emoționale sunt dinamice, iar diferite circumstanțe externe și personale ne schimbă adesea atitudinea emoțională față de aceeași persoană.

Iubirea poate deveni un teren fertil pentru apariția urii. Atunci când intensitatea și intimitatea iubirii se transformă în acru, poate fi generată ura. În aceste circumstanțe, ura servește ca un canal de comunicare atunci când alte căi sunt blocate și funcționează pentru a păstra apropierea puternică a relației, în care atât conectarea, cât și separarea sunt imposibile. Luați în considerare următoarea mărturie a unui bărbat condamnat pentru că și-a ucis soția (citată în cartea In the Name of Love): „Nu întotdeauna ucizi o femeie sau simți gelozie pe o femeie sau țipi la o femeie pentru că o urăști. Nu. Pentru că o iubești, asta înseamnă dragoste.” Fără îndoială, iubirea poate fi extrem de periculoasă, iar oamenii au comis cele mai oribile crime în numele iubirii (și al religiei).

Afirmația că iubirea și ura există simultan este un caz mai greu de explicat; aici trebuie să înțelegem cum două atitudini atât de divergente pot fi îndreptate în același timp împotriva aceleiași persoane. O femeie poate spune că își iubește foarte mult partenerul în general, dar că îl urăște din cauza necinstei sale. În consecință, oamenii spun ceva de genul: „Te iubesc și te urăsc în același timp”. În acest tip de atitudine, evaluările pozitive și negative profunde sunt îndreptate spre diferite aspecte ale persoanei. În mod similar, o persoană necăsătorită aflată într-o relație extraconjugală ar putea să o iubească profund pe persoana căsătorită, urând-o în același timp pe persoana iubită pentru că preferă să mențină legătura cu soțul/soția. De asemenea, putem urî pe cineva pentru că îl iubim și nu ne putem elibera de dragostea noastră pentru el, sau pentru că această dragoste nu este reciprocă.

Este interesant de observat că dorința noastră de exclusivitate apare în dragostea romantică, dar nu și în ură. Dimpotrivă, în ură, dorim ca atitudinea noastră negativă să fie împărtășită de ceilalți. Pare firesc să vrem să ne împărtășim averea negativă cu alții, în timp ce dorim să păstrăm partea pozitivă doar pentru noi înșine. În emoțiile pozitive, atunci când suntem fericiți, suntem mai deschiși să fim atenți la ceilalți, dar ne păzim mai mult sursa fericirii noastre.

În concluzie: a-l urî pe cel pe care îl iubim este posibil din punct de vedere logic, deoarece nu implică neapărat o contradicție. Acest fenomen presupune însă o profundă disonanță emoțională, ceea ce, la rândul său, reduce numărul de cazuri de acest gen.

.