Mulți adversari ai lui Napoleon (uneori scriitori francezi, alteori pamfletari britanici) s-au îndoit de „naționalitatea franceză” a acestuia, atât în timpul cât și după domnia sa. Poate că cel mai celebru contestatar a fost Chateaubriand, care, în pamfletul său din 1814 De Buonaparte et les Bourbons (publicat simultan în traducere engleză la Londra sub titlul On Buonaparte and the Bourbons: and the necessity of rallying around our legitimate princes for the safety of France and of Europe), a propus că fostul împărat și-a falsificat data nașterii și că s-a născut de fapt în 1768, într-o perioadă în care Corsica nu era încă franceză.

Acest mare scriitor și adepții săi s-au înșelat însă în două puncte cheie.

Primul este că Napoleon s-a născut într-adevăr în 1769. Este adevărat că nu avem certificatul său de naștere, dar avem actele sale de botez (21 iulie 1771) care atestă că 15 august 1769, a fost ziua de naștere a lui Napoleon. În plus, „jurnalul” lui Charles Bonaparte notează nașterea la 15 august 1769. Este adevărat că Napoleon a folosit foarte ocazional actele fratelui său Iosif (născut în 1768) pentru a adăuga un an la vârsta sa, fie pentru a putea profita de anumite posibilități administrative, fie la nunta sa cu Josephine, dorind să reducă diferența de vârstă de șase ani dintre ei (ea s-a născut în 1763). Toate celelalte documente din tinerețea sa atestă că a venit pe lume la data „obișnuită”, cum ar fi, de exemplu, certificatul trimis de părinții săi domnului d’Hozier de Sérigny, judecătorul însărcinat cu examinarea titlurilor sale de noblețe, care îi permite să intre la Școala militară din Brienne (1779) sau raportul din 1785 trimis lui Ludovic al XVI-lea privind elevii de la școala militară din Paris, în care, alături de numele lui Napoleon, apare și mențiunea „născut la 15 august 1769”.

A doua greșeală a lui Chateaubriand? Conceptul de „naționalitate”, așa cum a fost înțeles în timpul și după Revoluție, nu avea nicio semnificație la momentul nașterii lui Napoleon. În acele vremuri, o persoană era un „supus” al unui monarh, nu cetățean al unei națiuni. Mai mult, prin tratatul de la Versailles, datat 15 mai 1768, cu un an înainte de nașterea lui Napoleon, Republica Genova a cedat regelui Franței drepturile sale asupra Corsicii. Insula a fost „atașată” regatului în august, trei luni mai târziu. Prin urmare, Napoleon Bonaparte s-a născut bine și adevărat „supus al regelui Franței”.

Și ca și cum aceste argumente nu ar fi fost suficiente, aș dori să adaug că, în timpul „departajării” Corsicii (1790), Constituanta a decretat că toți locuitorii insulei erau cetățeni ai Franței în deplină legalitate.

.