Care este rolul real al memoriei în învățare?
Creierul uman m-a fascinat încă de când eram copil. Înțelegerea modului în care cineva gândește, își amintește și acționează sunt extrem de complexe. În calitate de profesionist în domeniul învățării, mă bazez pe știința creierului pentru a asigura eficiența programelor pe care le concep. Această serie de articole abordează unele dintre cele mai de bază concepte ale memoriei și învățării și aplicarea lor în proiectarea învățării în viața reală. Să începem cu începutul…
Memoria este procesul cognitiv superior (logic sau intelectual) care definește dimensiunea temporală a organizării noastre mentale. Ea reprezintă capacitatea noastră de a codifica, stoca, reține și apoi reaminti informații și experiențe trecute.
Memoria are un rol fundamental în viață, reflectând trecutul ca trecut și oferind posibilitatea de a reutiliza toate experiențele trecute și prezente, precum și ajutând la asigurarea continuității între ceea ce a fost și ceea ce va fi.
Memoria este un proces de reflecție activă, subiectivă și inteligentă a experiențelor noastre anterioare.
Memoria este legată de învățare, dar nu trebuie confundată cu învățarea. Există 3 procese principale implicate în memoria umană:
- Codificarea
Transformarea informațiilor într-o formă care poate fi stocată în memorie. - Stocarea
Menținerea în memorie a informațiilor codificate. - Recuperarea
Reaccesarea informațiilor din trecut care au fost codificate și stocate.
Codificarea este primul proces pe care memoria umană îl pune în funcțiune. Eficiența învățării, în general, depinde de eficiența procesului de codificare. Acesta este un proces activ și selectiv care depinde de o serie de factori. Există 3 tipuri de factori care pot influența eficiența codificării:
- Factori de conținut
Relați cu tipul de material care urmează să fie codificat. - Factori de mediu
Relați cu condițiile în care are loc codificarea. - Factori subiectivi
Relați cu variabilele în vigoare în momentul în care are loc codificarea.
Factori de conținut sunt:
- Volumul materialului (cu cât volumul este mai mare, cu atât codificarea este mai dificilă).
- Gradul de organizare a materialului (cu cât este mai bine organizat, cu atât codificarea este mai ușoară).
- Gradul de familiaritate.
- Locul ocupat de informație în structura conținutului; adică la începutul, mijlocul sau sfârșitul materialului (informația plasată la început și la sfârșit tinde să fie memorată mai ușor decât cea plasată la mijloc).
- Natura materialului.
Factorii de mediu, deși nu sunt întotdeauna considerați importanți, sunt semnificativi pentru procesul de memorare. Temperatura, umiditatea, zgomotul, afecțiunea, climatul socio-emoțional etc., sunt doar câțiva dintre factorii de mediu. În funcție de aceste particularități, procesul de codificare poate fi stimulat sau inhibat.
Factorii subiectivi pot include elemente precum starea de odihnă sau de oboseală, starea de sănătate sau de boală a celui care învață. Motivația, interesele și dispoziția sunt esențiale pentru procesul de codificare, motiv pentru care, în calitate de proiectanți de instruire, petrecem mult timp definind „Ce am eu de câștigat?” pentru toate programele de instruire.
Stocarea este cel de-al doilea proces care face posibilă păstrarea informațiilor codificate. La fel ca în cazul codificării, stocarea este un proces activ și selectiv. Atâta timp cât informația este stocată, ea este permanent transformată, reorganizată și inclusă în noi legături, chiar dacă subiectul nu este pe deplin conștient de acest proces. Stocarea informației implică atât aspecte cantitative (durata reținerii), cât și calitative (fidelitatea reținerii).
În funcție de durata reținerii, există 2 niveluri de memorie:
- Memoria pe termen scurt (STM)
- Memoria pe termen lung (LTM)
Ambele acționează ca niște filtre care ne protejează creierul de cantitatea incredibilă de informații pe care o întâlnim zilnic. Cu cât informația este mai mult repetată sau utilizată, cu atât este mai probabil ca aceasta să fie reținută în memoria pe termen lung (acesta este motivul pentru care, de exemplu, consolidarea conceptelor învățate este importantă atunci când se concepe un program de învățare). Acesta este procesul de consolidare, de stabilizare a unei urme de memorie după achiziția sa inițială.
Recuperarea este procesul de accesare a informațiilor stocate. Aceasta are loc prin recunoaștere sau reamintire. Recunoașterea este asocierea unui eveniment sau a unui obiect pe care cineva l-a experimentat sau l-a întâlnit anterior și implică un proces de comparare a informației cu memoria, de exemplu, recunoașterea unei fețe cunoscute, întrebări adevărat/fals sau cu alegere multiplă. Rememorarea implică reamintirea unui fapt, eveniment sau obiect și necesită descoperirea directă a informațiilor din memorie, de exemplu, reamintirea numelui unei persoane recunoscute, întrebări de completat în alb. Recunoașterea este mai simplă, deoarece necesită un singur proces – o simplă decizie de familiaritate. Rememorarea completă necesită un proces în doi pași – mai întâi căutarea și recuperarea mai multor elemente din memorie și, în al doilea rând, alegerea informației corecte din multiplele elemente recuperate.
Teoria specificității codificării dezvoltată de Endel Tulving adaugă o altă componentă la procesul de rememorare. Această teorie explică faptul că rechemarea utilizează informații atât din urma memoriei, cât și din mediul în care este recuperată. Practic, reamintirea este mai bună atunci când mediile de codificare și de recuperare sunt similare.
Memoria și uitarea merg mână în mână. Există destul de multă literatură referitoare la curba uitării , dar pentru a simplifica aici, este util să reținem că uitarea are cauze diferite și ritmuri diferite la vârste diferite și că cel mai eficient mod de a combate uitarea este repetiția. Pentru a fi cu adevărat eficientă, repetiția ar trebui să fie luată în considerare în lumina următoarelor criterii:
- Realizați o cantitate optimă de repetiție.
Deși nu este intuitiv, uitarea este asociată atât cu repetarea insuficientă, cât și cu repetarea excesivă. - Spațiațializați repetiția.
Numărul și durata pauzelor depind de volumul și complexitatea materialului. - Utilizați „formule” adecvate de repetare.
Logica este preferabilă repetiției mecanice, la fel ca și repetiția activă, spre deosebire de cea pasivă.
Memoria este esențială pentru învățare, dar ea depinde și de învățare, deoarece informațiile stocate în memorie creează baza pentru legarea noilor cunoștințe prin asociere. Este o relație simbiotică care continuă să evolueze de-a lungul vieții noastre. Următorul articol din această serie va analiza modul de aplicare a acestor concepte la proiectarea învățării. Pentru că, de fapt, cu toții încercăm să elaborăm strategii pentru a fi mai mult ca elefanții…
.