Povestea Sălii Înregistrărilor este populară printre cei care susțin teorii alternative despre Egiptul Antic. Expresia „Sala Înregistrărilor” își are originea în Edgar Cayce, un clarvăzător american, deși Lynn Picknett și Clive Prince spun că ideea existenței unor înregistrări egiptene pierdute „are un pedigree îndelungat”.

Graham Hancock și Robert Bauval, în Message of the Sphinx, au afirmat că arheologii americani și guvernul egiptean au blocat investigațiile din jurul Sfinxului, inclusiv încercările de a localiza orice cavitate subterană. Bauval a scris ulterior Secret Chamber (Camera secretă) în 1999. Potrivit lui Bauval, autoritățile egiptene au acordat unei echipe americane o licență pentru a căuta Sala Înregistrărilor de sub Sfinx. S-a postulat că ar putea exista trei pasaje în jurul Sfinxului; două cu origine necunoscută și unul se presupune că este un mic puț fără ieșire în spatele capului cu origini din secolul al XIX-lea.

Au fost propuse diverse teorii alternative privind originea Sălii, inclusiv că Sala nu a fost deloc opera egiptenilor antici, ci a unei alte societăți, cum ar fi societăți preistorice avansate sau o rasă superioară de ființe inteligente. În consecință, această societate originară a sigilat Sala cu pergamentele cu cunoștințele lor acumulate în jurul anului 10.500 î.Hr. ultima perioadă de timp în care constelația Leului se afla între labele Sfinxului atunci când acesta se ridica pe cerul nopții.

Cayce a mai declarat în 1939, că Sala Înregistrărilor a avut o bibliotecă geamănă omologă care a fost depozitată în vechime în Peninsula Yucatán, undeva lângă siturile complexelor de temple de coastă din est. El a menționat că depozitul din Yucatán se afla în prezent sub apă.

Studiul și căutarea Halei sunt considerate de mulți academicieni ca fiind pseudo-arheologie. Acești academicieni fac distincții clare între ipoteza științifică metodologică precisă și restul posibilelor implicații și speculații ulterioare.

.