Sterilizarea eficientă a echipamentelor și consumabilelor este o necesitate pentru orice laborator, deoarece o curățare insuficientă poate duce la consecințe grave atât pentru experimente, cât și pentru personalul de laborator. Sunt disponibile mai multe metode de sterilizare, inclusiv solvenți, radiații, filtrare, abur și căldură uscată, ultimele două fiind cele mai comune. În timp ce sterilizarea cu abur rămâne metoda de alegere pentru majoritatea aplicațiilor, există unele cazuri în care căldura uscată este metoda preferată. Pentru a obține cele mai bune rezultate fie din sterilizarea cu căldură uscată, fie din cea cu abur, este esențial să se înțeleagă diferențele cheie dintre cele două.

Sterilizarea cu abur

Sterilizarea cu abur se realizează într-o autoclavă. Aburul presurizat produs are o căldură latentă ridicată. Această căldură intensă duce la hidroliza și coagularea proteinelor, ceea ce distruge microbii, sporii și virușii. Sterilizarea cu abur presupune, de obicei, expunerea unui articol la abur la o temperatură de 121°C timp de 15 până la 30 de minute. Pe măsură ce temperatura și presiunea sunt crescute, timpul necesar pentru sterilizarea articolelor poate fi mult redus.

În comparație cu sterilizarea prin căldură uscată, sterilizarea cu abur este metoda cea mai eficientă, deoarece umiditatea din abur este un bun conductor de căldură și este superioară în ceea ce privește penetrarea încărcăturii. Având nevoie de mai puțină energie, sterilizarea cu abur oferă o productivitate crescută cu cheltuieli energetice mai mici, ceea ce duce la economii de costuri. Aburul este o metodă larg acceptată pentru articolele care pot accepta atât căldura, cât și umiditatea; astfel, majoritatea materialelor se pretează la sterilizarea cu abur, cu excepția câtorva excepții cheie enumerate mai jos.

Sterilizarea cu căldură uscată

În contrast cu sterilizarea cu abur, sterilizarea cu căldură uscată – care a fost de fapt prima metodă de sterilizare dezvoltată – nu implică apă. Sterilizarea prin căldură uscată presupune, de obicei, expunerea unui articol la o temperatură de 170°C sub presiune normală a aerului timp de aproximativ o oră. Această perioadă de timp asigură că până și cei mai rezistenți spori sunt uciși prin oxidarea componentelor lor celulare.

Căldura uscată produce adesea rezultate similare cu sterilizarea cu abur, dar cu mai puțină eficiență, ceea ce o face o opțiune mai puțin atractivă pentru majoritatea laboratoarelor. Cu toate acestea, anumite situații necesită în mod special sterilizarea prin căldură uscată. De exemplu, căldura uscată este necesară pentru articole hidrofobe, cum ar fi grăsimile și uleiurile; articole care vor fi deteriorate de umiditate, cum ar fi pulberile; și instrumente care se pot coroda. Lichidele, pe de altă parte, nu sunt compatibile cu sterilizarea prin căldură uscată, deoarece acestea se vor fierbe dacă sunt expuse la căldură uscată. Mediile de creștere, materialele inflamabile și încărcăturile dense sunt la fel de puțin potrivite pentru sterilizarea prin căldură uscată. În timp ce eficiența mai mare a sterilizării cu abur duce la economii de costuri, sterilizatoarele cu căldură uscată au un cost inițial mai mic, un cost de întreținere mai mic și un cost de funcționare mai mic decât o autoclavă.

Ce metodă să folosim?

Cele ce urmează reprezintă un ghid general al articolelor de laborator care ar trebui sterilizate folosind abur, căldură uscată sau ambele. Cu toate acestea, trebuie să vă consultați cu producătorul dacă nu sunteți sigur de cea mai bună metodă de sterilizare pentru un anumit produs.

Utilizați sterilizarea cu abur pentru:

• Mediu de cultură
• Articole inflamabile și sensibile la căldură
• Lichide
• Cărți dense

Utilizați sterilizarea cu căldură uscată pentru:

• Grăsimi
• Uleuri
• Pudre
• Instrumente metalice cu risc de coroziune

Utilizați fie sterilizarea prin căldură uscată, fie prin abur pentru:

• Glaserie
• Majoritatea instrumentelor metalice

.