În tratamentul dependenței, o „recidivă” se referă la o reapariție a comportamentului adictiv, după o încercare de recuperare. Este util să se abordeze în mod specific recidiva în timpul eforturilor de recuperare. Din punct de vedere statistic, majoritatea persoanelor care fac un efort de recuperare vor experimenta o recidivă la un moment dat. Fără o pregătire prealabilă, poftele vor duce în mod inevitabil la recidivă. Atunci când are loc o recidivă, sentimentele de vinovăție și auto-învinovățire nu pot decât să înrăutățească situația.

Terapia de prevenire a recidivei (RPT, Marlatt & Donovan, 2005) este un tip de terapie cognitiv-comportamentală. RPT urmărește să limiteze sau să prevină recidivele ajutând participantul la terapie să anticipeze circumstanțele care sunt susceptibile de a provoca o recidivă. Se poate dezvolta o strategie pentru a face față în avans acestor situații cu risc ridicat. Aceasta se numește plan de prevenire a recăderilor. De exemplu, participanții la terapie învață că anumite sentimente sunt declanșatori obișnuiți ai recăderilor. Noi rezumăm aceste sentimente cu acronimul BHALT: plictisit, înfometat, furios, singur și obosit. Terapia de prevenire a recăderilor îi învață pe participanții la terapie să fie atenți la aceste tipuri de sentimente și să aibă un plan de acțiune pentru a le face față.

Alte circumstanțe care declanșează recăderile sunt indicii de mediu care provoacă pofte. Acestea pot include persoane, locuri sau lucruri care sunt asociate cu sentimentele plăcute ale comportamentului adictiv. De exemplu, unele persoane care își injectează droguri consideră că vederea sângelui poate declanșa pofte puternice. La fel și o inoculare de gripă sau un test de sânge de rutină. Terapia de prevenire a recăderilor îi ajută pe participanții la terapie să identifice posibilele indicii de mediu care ar putea declanșa pofta. Apoi, ei dezvoltă o strategie pentru a face față acestor indicii.

RPT îi învață, de asemenea, pe participanți să plaseze recăderea în perspectiva potrivită. Atunci când o persoană care se recuperează are o recidivă, aceasta o interpretează frecvent ca pe un eșec. O persoană poate crede că un astfel de „eșec” este o dovadă a incapacității sale de a se recupera. Bineînțeles, dacă cineva crede că este incapabil să se recupereze, chiar nu are rost să încerce. Bazându-se pe această concluzie (falsă), persoana care se recuperează nu vede altă opțiune decât să se întoarcă serios la dependența sa.

RPT încearcă să prevină această interpretare greșită prin reprezentarea recidivelor ca fiind prolapsuri. Cu alte cuvinte, recidivele sunt reinterpretate ca oportunități de învățare și de îmbunătățire a abilităților de adaptare. Această perspectivă are rolul de a menține recăderile cât mai limitate în timp și cât mai inofensive posibil. Privite în acest mod, ele ar putea fi denumite și „derapaje” sau „lapsusuri” mai degrabă decât recăderi.

.