Termenul „sistem de educație” include toate instituțiile care se ocupă cu educația copiilor, a tinerilor și a adulților, în special grădinița, grădinița/școala preșcolară, școala primară, școala secundară inferioară, școala secundară superioară profesională, școala secundară superioară generală sau gimnaziul/școala de gramatică/Lycée, liceele, școlile profesionale și, la nivel terțiar, politehnica/Fachhochschule, universitățile și, de asemenea, instituțiile de educație a adulților, cum ar fi centrele de educație a adulților.
Structura sistemului educațional variază între națiuni și, de asemenea, ocazional, în cadrul națiunilor în diferite regiuni/state (de exemplu, în Germania). Diferențele specifice se referă la întrebarea dacă și când tinerii/copiii sunt separați și selectați pentru a merge la școli diferite. Împărțirea într-unul sau mai multe tipuri de școală poate fi un fapt imediat după patru ani de școlarizare sau după școala primară, iar în unele sisteme se deschid foarte devreme posibilitățile de a continua pe căi diferite la finalul fiecărui tip de școală. În unele sisteme, școlarizarea este mai cuprinzătoare, cel puțin în primii nouă ani. Deși diferitele sisteme educaționale variază în funcție de școlarizarea selectivă sau cuprinzătoare, toate sistemele pot fi clasificate, în conformitate cu Clasificarea Internațională a Standardelor de Educație (ISCED), pe niveluri specifice în ceea ce privește educația formală și non-formală: Educație preșcolară (nivel 0), Învățământ primar (nivel 1), Învățământ secundar inferior (nivel 2), Învățământ secundar superior (nivel 3), Învățământ post-secundar non-terțiar (nivel 4), Învățământ terțiar cu ciclu scurt (nivel 5), Licență sau echivalent (nivel 6), Master sau echivalent (nivel 7), Doctorat sau echivalent (nivel 8) și Neclasificat în altă parte (nivel 9) (UNESCO UIS 2011). În cadrul acestei cercetări YOUNG_ADULLLT – cercetăm în mod specific tinerii adulți cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, astfel încât instituțiile și organizațiile de educație formală și non-formală care se ocupă de această grupă de vârstă sunt în cea mai mare parte de nivel secundar și terțiar, precum și de nivelul de educație a adulților, ceea ce înseamnă că nivelurile ISCED 3, 4, 5 și 9 prezintă un interes deosebit în ceea ce privește tranzițiile de la școală la muncă sau formare profesională sau, respectiv, de la școală la continuarea studiilor, considerând astfel aceste puncte de tranziție ca fiind situații de vulnerabilitate structurală sporită. Astfel, este slăbită concepția despre „sistemele” de educație ca fiind un întreg bine integrat care îi face pe elevi să se descurce.
Clasificarea tipului de sistem educațional în funcție de stratificare și standardizare poate merge așa cum o prezintă Jutta Allmendinger (exemple naționale din EU GOETE- și YOUNG_ADULLLT-research). Cu toate acestea, aceste atribuții ar trebui privite ca evaluări.
Tabelul 1. Categorizarea țărilor; bazat pe Allmendinger (1989).
Structura sistemelor educaționale diferă, de asemenea, în funcție de guvernanța și proprietatea sistemului școlar; există sisteme total publice mai degrabă monolitice și apoi sisteme segmentate cu și școli private. În acest proiect, cercetarea se concentrează pe situația tinerilor adulți și pe politicile educaționale diferite (LLL) dintr-o perspectivă națională, în termeni de regiune funcțională, și internațională (comparativă). Pe baza categorisirii făcute de Allmendinger, este important să se înțeleagă modul în care diferitele sisteme educaționale oferă certificatele și/sau competențele necesare pentru a le permite tinerilor adulți să intre pe piața muncii, fie că sunt mai mult legate de certificate sau de formare la locul de muncă, afișând astfel influența tipului respectiv de sistem educațional.
(Risto Rinne & Anne Weiler)