– Sean S., Biddeford

Soarele devine din ce în ce mai fierbinte (sau mai luminos) odată cu trecerea timpului. Cu toate acestea, rata de schimbare este atât de mică încât nu vom observa nimic nici măcar peste multe milenii, ca să nu mai vorbim de o singură viață de om. Cu toate acestea, în cele din urmă, Soarele va deveni atât de luminos încât va face Pământul inospitalier pentru viață.

Să trecem în revistă o parte din știință:

Soarele produce energie prin reacții de fuziune termonucleară a nucleului care transformă hidrogenul în heliu. Aceste reacții generează o energie abundentă care migrează încet spre fotosferă și apoi în spațiu. Astronomii cred că Soarele s-a format în urmă cu aproximativ cinci miliarde de ani, moment în care a inițiat aceste reacții. Ele au continuat de atunci.

Pe măsură ce Soarele îmbătrânește, acesta se încălzește încet datorită acumulării de energie reziduală emisă de aceste reacții din nucleu. Inițial, Soarele era doar cu aproximativ 70% mai luminos decât este astăzi. Prin urmare, constanta solară, adică energia pe care Pământul o primește de la Soare, ar fi fost corespunzător mai mică. „Paradoxul Soarelui slab” s-a născut din constatarea faptului că, deși Soarele era mai rece la începuturile sale, Pământul timpuriu conținea încă apă în stare lichidă.*

De-a lungul miliardelor de ani care au urmat, luminozitatea Soarelui a crescut treptat și va continua să crească și în viitor. Astronomii estimează că luminozitatea Soarelui va crește cu aproximativ 6% la fiecare miliard de ani. Această creștere poate părea ușoară, dar va face Pământul inospitalier pentru viață în aproximativ 1,1 miliarde de ani. Planeta va fi prea fierbinte pentru a susține viața.

Când astronomii steliști au înțeles pentru prima dată mecanismul de generare a energiei de către Soare, ei credeau că viața de pe Pământ va supraviețui până când Soarele se va extinde în stadiul de gigantă roșie. Astăzi ei știu că timpul nostru este mult mai scurt, deși tot mai mult de un miliard de ani.

*Astronomii și geologii încă încearcă să reconcilieze acest paradox. Unii sugerează că atmosfera Pământului era mult mai densă în tinerețe și conținea cantități mai mari de dioxid de carbon care reține căldura. Un astfel de înveliș gazos ar fi fost capabil să rețină mai multă căldură pe suprafața planetei, la fel cum face astăzi atmosfera bogată în dioxid de carbon a planetei Venus. De asemenea, Luna era mai aproape și, prin urmare, încălzirea rezultată din maree a fost mult mai mare, deoarece forțele de maree induse de un corp apropiat sunt foarte sensibile la distanță. Aceștia și alți factori ar putea explica cum un Soare mai rece ar fi putut susține un Pământ mai cald.